fluffy | yoonmin

Fluff [18]

Covorul era aproape uzat de la mersul încontinuu.

Era ca şi când Yoongi încerca să facă asta, în timp ce se întoarce pe drumul familiar de-a lungul apartamentului.

Dormitor. Hol. Sufragerie. Bucătărie. Dormitor. Hol-

Oftă şi, în cele din urmă, nu a dat importanţă picioarelor lui care-l dureau, în timp ce se plimba pe podea lângă telefon.

Privirea lui a călătorit la dispozitiv şi şi-a muşcat buza de jos. Nu că mai era nevoie de muşcături; era deja roşu.

O mână a fost întinsă spre receptor pentru a-l ridica şi l-a dus la ureche. Mâna tremura.

Degetul arătător a format încet numărul de la domiciliu pe care-l găsise în faţa locuinţei, iar o respiraţie instabilă se dădu, făcând un uşor bâzâit să se audă.

Inima a omis o bătaie când la celălalt capăt al liniei o voce pe care o cunoştea destul de bine acum, a fost auzită.

"Alo?"

***

Deci, acolo era Hoseok, dormind pe canapea-sau, cel puţin, până când auzise o bătaie inconfundabilă la uşa din faţă.

Morăcănos, a ieşit din cameră, căscând şi încercând să-şi aranjeze părul foarte murdar.

"Cine e?" El privea în întuneric cu ochii pe jumătate închişi, abia văzându-l pe individ.

"Um. Salut. Este casa lui Jimin?"

Încă în imposibilitatea de a vedea clar, priviriea lui Hoseok se îndreptă în sus, în timp ce el auzise că a spus un blestem, fără îndoială, realizând compania.

"Da. El va fi jos imediat. Cine întreabă?"

Pe măsură ce privirea lui Hoseok se concentrase, el văzu un băiat scund, nu neatractiv, purtând o jachetă de culoare albastru închis şi blugi negri. Tenişi gri îi împodobeau picioarele şi părul lui negru dat peste cap, era chiar mai confortabil decât cel al lui Hoseok.

"Se întâmplă să fii Yoongi, nu-i aşa?" El a întrebat într-un mod ciudat.

"Da, eu sunt."

"Haide, atunci."

***

Jimin auzi bocănitul de la uşă, şi o deschizătură, iar octava mică a partenerului său-

Partener?

Scuturându-şi capul, el se uită pentru ultima oară în oglindă.

El petrecuse după-amiaza cu ocazia unei întâlniri perfecte pentru o coafură perfectă; capul său obişnuit de nucă de cocos a fost înlocuit de o cărare într-o parte, împărţind firele roz în două.

În afară de asta, îşi înlocuise puloverele obişnuite, pufoase, cu o haină lungă burgundi, care ajungea până la genunchi.

Sătul, şi-a luat telefonul şi portofelul, a fugit din cameră, a coborât scările şi a ajuns pe hol, cu ochii căutându-şi partenerul.

Râzând din nou de el însuşi, se uită în sufragerie, unde îl văzu pe Yoongi privind cu atenţie într-un loc de pe podea, iar Hoseok se uită în telefon.

"Bună Yoongi." Jimin a spus, timid dintr-o dată. Capul lui din urmă s-a desprins şi ochii i-au cunoscut.

"Bună. Să mergem, da?" A spus el, ridicându-se în picioare. Pivirea lui a călătorit spre părul roz şi un fel de recunoaştere satisfăcută s-a aşezat în irişii săi întunecaţi.

Jimin zâmbi şi dădu din cap. În timp ce ambii se îndreptau spre uşă, o voce pretenţioasă s-a auzit din dreptul canapelei.

"Jimin, vreu să vorbesc mai întâi cu tine. Singur." A subliniat Hoseok cuvântul.

A aşteptat până când Yoongi ieşise afară, după îl întrebă: "Unde mergi?"

"Oh, există un restaurant chinezesc în apropiere. Voi reveni până la unsprezece hyung, nu-ţi fă griji." Jimin râse, fluturându-şi mâna respingător.

"Oh, nu-mi fac griji în privinţa timpului. Mă îngrijorez mai mult pentru tine."

Râsul lui Jimin a încetinit. "Tu ce faci-"

"Uite." Suspină, Hoseok a pus o mână pe umărul tânărului, "Ştii ce se întâmplă de fiecare dată când te amesteci cu străini şi e atât de frumos că nu ai făcut asta de aproape o lună şi ai văzut... Nu s-a întâmplat nimic rău...Dar acum-"

Jimin l-a întrerupt. "Dacă ai o problemă cu Yoongi-"

"Nu este o problemă, mai mult, un sentiment rău." Ochii lui Hoseok se întunecă. "Nu ştiu ce, dar e ceva în neregulă cu el. O simt şi e mai bine dacă nu pleci diseară."

Jimin a încremenit. Nu a crezut niciodată că Hoseok, dintre toţi oamenii, Hoseok; care era întotdeauna cel îndrăzneţ, care fusese primul dintre aceşti trei, prieten, care l-a încurajat să-şi asume riscuri-acest Hoseok îi spunea asta de fapt.

"Ştii ce, Hoseok?" Jimin a spus, controlându-şi vocea. "Nu eşti mama mea. Încetează dracu să te comporţi aşa."

Întorcându-se pe călcâi, el a luat cu asalt uşa, lăsând pe cel mai mare amorţit. Jimin nu înjura niciodată. Ce s-a întamplat cu el?

Afară, Yoongi a evitat să menţioneze că a auzit fiecare cuvânt; a optat să fie atent la drum şi să prindă volanul mai strâns, deoarece acesta din urmă a urcat în scaunul pasagerului.

"Drăguţă maşină." Jimin comentă.

"Ce? Oh, da. Mulţumesc." Faptul că a împrumutat maşina de la Namjoon a fost evitat, de asemenea, când a pornit motorul.

Tăcerea a dominat. Jimin aruncă o privire nervoasă spre Yoongi, văzând cum gura îi coborâse şi că nici un fel de distracţie sau lumină nu se clătina în irişi, exact contrar simţului pe care îl avea în interiorul casei.

"Um." Dorind să înceapă un fel de conversaţie, continuă. "Ştii drumul, nu-i aşa?"

"Da."

Un tremur a străbătut coloana vertebrală a lui Jimin. Nu ştia de ce Yoongi a devenit brusc rece.

Dacă nu-

Nu ştiu ce, dar e ceva în neregulă cu el.

Ar putea fi faptul că Hoseok avea dreptate?

Nu, Jimin clătină din cap, Haide, e vorba de Yoongi despre care vorbim. Tu-l cunoşti-

Dar o fac?

Conştiinţa lui, fu despărţită-n două, se certa cu el însuşi, tot timpul înfăţişând priviri furioase la cel mai în vârstă, care nu a făcut nici un efort să vorbească.

În cele din urmă, ajungând la concluzia că el a fost pur şi simplu delirant şi că Hoseok înebuni cu vârsta, Jimin începea să se relaxeze, când a realizat ceva.

Ei au ratat o întoarcere.

"Hei Yoongi, nu ar fi trebuit să..."

Vocea lui se îndepărtă când privea pe fereastră şi vedea un cartier pe care nu-l mai văzuse vreodată înainte.

Repede, se întoarse spre el şi vedea că ochii lui erau fixaţi pe drum.

"Yoongi, du-mă înapoi! Te rog, eu-"

"Taci."