fluffy | yoonmin

Fluff [21]

Jimin îşi flutură ochii, respirând încet, în timp ce se îndrepta spre bătaia blândă şi totuşi plină de suflet, briza îmbrăţişându-i faţa.

Înclinându-se înapoi pe mâini, se uită încet la cel de lângă el, ţinându-şi animalul de pluş aproape de piept.

Văzându-l aşa îi aduce un zâmbet pe buzele lui Jimin

Şi aici m-am gândit că era un lider de mafie cu aproape o oră în urmă, se gândi amuzat el.

Pentru a afla despre dependenţa lui Yoongi, băiatul a strălucit într-o lumină cu totul nouă; o lumină, Jimin nu s-a gândit că-l va vedea.

"Acesta este Mr. Pickles."

Jimin îl privi pe Yoongi, ursul şi înapoi pe Yoongi. "Glumeşti, nu?"

"Nu."

Da, a fost serios.

"Yoongi, e un... um... un ursuleţ de pluş."

"Ştiu asta." Obrajii lui Yoongi au devenit roz în timp ce a rostit următoarele cuvinte: "El mă ajută să dorm."

Şi atunci Jimin îşi dăduse seama că acesta din urmă era cea mai frumoasă persoană pe care a avut-o vreodată norocul să o întâlnească în toţi cei douăzeci şi doi de ani ai vieţii sale. (nu că va spune nimănui asta; nu, pentru că Park Jimin judecă limita de jenă).

Era tot ce putea face ca să nu-l strângă pe băiat şi să-i zdrobească obrajii pentru a arăta ca un pui de pisoi-- jimin, stop.

Deci, erau pe o canapea, pe care o împinsese lângă fereastra mare, o idee care provine de la Jimin, o pătură groasă în jurul umerilor şi Mr. Pickles în braţele lui Yoongi.

Se pare că Yoongi nu avea o soră sau o nepoată (figurina Mario a fost pentru el, la sfatul unei singure persoane care ştia despre colecţia sa de jucării).

"Deci... eşti prieten cu barmanul?"

"Nu sunt chiar prieten." Yoongi se încruntă. "Eu şi Jin ne cunoaştem încă din clasa a cincea, este un fel de... înţelegere reciprocă."

"Şi ţi-a dat ideea asta cu jucăriile?"

"Da, eu..." Privirea lui Yoongi s-a dus spre Jimin, apoi se întoarce spre fereastră. "Am trecut printr-un moment dur în viaţa mea şi... ştiu."

Aproape involuntar, rozaliul se aproprie de acesta şi îşi apleacă capul pe umărul lui Yoongi. Adevărul a fost că nu s-a simţit ciudat sau jenat; tocmai a simţit dreptate.

"Nu am reuşit să terminăm cele douăzeci de întrebări." Murmură încet, conştient de faptul că Yoongi îşi înfăşură braţul în jurul umerilor.

"A fost rândul tău."

"Ok." Nu a fost abraziv sau erupţie, nu din punctul său de vedere când a întrebat: "Ai mai sărutat vreodată pe cineva?"

Tăcere.

"Ei bine?" Adevărat, era nerăbdător.

Îl auzi pe Yoongi dând o respiraţie tremurândă.

"J-Jimin..."

"Nu, spune-mi." A fost nerăbdarea sau disperarea înzestrată cu cererea lui?

Se întoarse, fiind conştient de faptul că probabil ar fi putut număra cantitatea de pistrui de pe obrazul lui Yoongi la cât de aproape erau.

"Deci?" Ultimul cuvânt a fost încheiat cu o şoaptă spartă, simţind că avansează, închizând distanţa de doi centimetri dintre ei, căci el ştia acum că ceea ce simţea pentru acest băiat din faţa lui era mai mult decât să-l placă; acest băiat care a cumpărat animale de pluş, acest băiat care l-a salvat de două ori, acest băiat fiind singurul.

Putea să simtă că respiraţia acestuia îi lovea buzele, în timp ce el îşi închise ochii, făcând aproprierea finală, aşteptând să simtă textura în orice clipă.

Nu a venit niciodată.

"Nu, nu am făcut-o." Yoongi a pus cu reţinere mâna pe pieptul lui Jimin, ţinându-l înapoi, cu blândeţe.

Dezamăgirea a inundat inima rozaliului când momentul auriu a fost zdruncinat, dar el a forţat să zâmbească.

"Înţeleg." El a ridicat din umeri, un zâmbet înfipt în faţa lui.

"Îmi pare rău." Yoongi nu a privit spre el, optând să se joace cu Mr. Pickles.

Jimin avea o dorinţă bruscă de a arunca ursul stupid pe fereastră.

"P-pot să mă duc acasă acum?" Se ridică, apucându-şi haina.

Yoongi încă nu se uita la el. "Ok."