Lasa-mi inima sa te alunge!

Capitolul 12

-Thos?
Arată deplorabil.Groaznic.Mai rau decat l-am gasit in port.Ochii lui sunt roşii,parul vraişte,iar sub ochi zac niste cearcăne adânci.El intra fara sa ii spun ceva,se aseaza pe canapea si incepe sa se uite prin toata casa.
-Ce ti s-a intamplat?De ce arăți in halul asta?
Nu vorbeşte.Se uita intr-un colț si pur si simplu nu scoate niciun sunet.
Ma asez pe podea in fata lui si ii iau fața in palme.Ochii lui ii gasesc pe ai mei si ma trage in bratele sale,plangand puternic.Sunt speriata si nu stiu ce sa fac .Işi lipeşte fața de abdomenul meu si respiră greu.
-Thos?Vorbeşte cu mine.
Practic il rog sa imi vorbeasca pentru ca nu pot să vad cum suferă in tăcere.
-Hulya,ingerul meu..
Nu imi da drumul din brațe si suspină.Il simt,e distrus.
-Familia mea e moartă.
Icnesc si imi pun mana la gură.El imi strange şoldurile cu putere si imi simt pielea zvancnind acolo.
-Cum..s-a intamplat?
-Părinții mei au avut un accident  in ziua in care am ajuns in Istanbul.
Şi şocul creşte,incet-incet.
-Thos,imi pare rau...
-Nu mai suport singurătatea.Simt ca innebunesc incet-incet..
-Cum m-ai găsit?
-Te-am urmărit.
-Ce-ai facut?spun speriata
-In ziua cand ai plecat de langa mine,te-am urmarit.
Este istovit,stors de puteri.Il vad si parca simt si eu suferința lui.
-Bine..dar ce se intampla cu locuinta ta?
-Nu pot sa stau acolo.Orice fac,in orice colțişor ma simt umbrit.Ma simt vinovat ca dupa atatea luni de disparitie,apar si parintii mei nu mai sunt.Sunt dezamagit de mine.
-Thos!Uita-te la mine
Ochii lui roşii se ridica obosiți catre ai mei.
-Tu eşti puternic!La naiba,viața ti-a dat niste lovituri dureroase,da..dar asta inseamnă ca tu trebuie sa invigi toate astea.O sa stai cu mine un timp pana te vad cu picioarele pe pamant si mai om.Arăți naşpa.
Râde si parca nu e râsul lui.
-Vrei sa iți dau maşina mea si sa te duci sa iti iei lucrurile?
-Hulya,e de ajuns.
-Nu accept niciun refuz.Pot sa vin cu tine?
El se uita la mine serios apoi da din cap afirmativ.
Din cate vad,le are cu condusul si ma intreb dacă inainte sa fie aruncat in portul ala, era vreun maniac al masinilor.
-Vrei sa mergi mai incet?ma lipesc de scaunul de piele si inima imi trepideaza.O frica de-a mea,este viteza.Acul atinge 100 km/h  si transpir rece.
-La naiba,opreşte!
Nu face asta.Vireaza brusc la dreapta si capul mi se loveste de bord.Simt un firicel de sange cum imi pateaza pielea si ma stramb.
-Au!
Opreste masina si il vad alb la  fața,tremurand şi dand cu mainile in volan de parca ar fi  maşina lui.
-Hei!Hei!Thos!urlu
Ii iau mainile in ale mele si se opreste cand imi simte atingerea.De-abia acum imi observa mica rana si isi mareste ochii.
-Eu ti-am facut aia!Isi fereste privirea cateva secunde apoi,ma trage in bratele lui puternice.Iartă-mă,Hulya.Iartă-mă.
Nu vrea sa imi dea drumul si eu ii fac cerculețe pe spatele puternic.
-Sunt un monstru.Fac lumea sa sufere.Nu te merit,ingerule.
Ma trag ca arsă din bratele lui si il trag puternic spre mine,tricoul lui rupându-se sub presiunea mea.Imi lipesc fruntea de a lui si ii mangai buzele cu ale mele.
-Eu decid pe cine merit sau nu.In momentul ăsta,ard in flăcari pe interior sa te sărut si sper ca asta să iți raspundă la intrebarile tale stupide.