Când sângele cântă...

Duet

De Alexandra şi Valentin Bucur

Țin să menționez faptul că acest duet a stat la baza relației mele cu Alexandra. Primele noastre versuri scrise împreună. Vor supăra sau nu ochiul cititorului, nu mă interesează. Însă aceste versuri mereu vor rămâne cele mai calde, mai bune, şi mai minunate din tot ceea ce am scris vreodată. Pot spune că, prin versurile ce le voi da spre citire, ne-am arătat unul celuilalt dorința de a iubi pe deplin şi de a fi iubiți, de a ne oferi minte trup şi suflet unul celuilalt. În asta constă măreția iubirii. În a o transforma în artă, pentru artă. Pentru că, da, mi-au făcut-o cunoscută pe ea, muza mea şi cea care îmi împarte totul, din tot. Te iubesc.

Ea: E ceaşca-mi plină de amintiri.
Eu: desenate în zaț, de o mână frivolă.
Ea: le iau, le beau, mă îmbăt cu ele.
Eu: delirium tremens şi caimac sufletesc.
Ea: şi cu toată confuzia asta, uit de mine dar te regăsesc.
Eu: dar ceaşca e goală şi-s falit sufleteşte.
Ea: şi orice viciu costă o amintire.
Eu: şi am inima gaj şi pieptu-n ruine.
Ea: dar măcar am alcoolul, sexul şi tabacul.
Eu: şi-o mână uscată ce încearcă a scrie.
Ea: cu ultimele picături de sânge.
Eu: ce versuri? Doar sânge. Ce sânge? Cenuşă.
Ea: vântul mă sufla o dată cu ele.
Eu: mă suflă...dar unde?
       Ma cheamă...dar când?
Ea: în toată lumea asta mare.
       Printre oameni fără suflete.
       Prin baruri pline de regrete.
Eu: şi totul e o altă iluzie,
       Un alt act de schizofrenie socială.
       Prefer să tac, căci vântul iar şopteşte...
Ea: în amurg stăm de vorba.
Eu: după care fus orar, iubito?
Ea: nu ştiu, nu ştiu...
Eu: poate...dacă ceasurile bat după inimile noastre.
Ea: şi când din ele vor ieşi iar fluturi.
Eu: dar fluturii trăiesc doar o zi...
Ea: cea mai minunată zi din viața lor!
Eu: atunci să trăim ca soi fluturi.
Ea: şi sa murim în glorie.
Eu: ce poate fi mai glorios decât sărutul morții?!
Ea: sau mângâierea ei pe coapsa ta.
Eu: aş prefera totuşi mângâierile tale.
Ea: şi sărutările îmbibate cu vin.
Eu: oh, dulcele buchet al buzelor tale...!
Ea: simt cum mă aduce mai aproape de moarte.
Eu: atunci prefer să mor lângă tine.
Ea: cu mâinile încleştate în jurul tău
       Ținându-te la piept, iubitule.
Eu: strivindu-ne coastele într-o îmbrățişare letală.
       Şoptindu-ne iubirea şi un drum cât mai drept.
Ea: cu ochii închişi.
       Nu vreau să văd.
       Vreau să simt.
Eu: nu ai nevoie de ochi ca să vezi.
       Nu-ți trebuie ochi ca să simți.
Ea: îmi trebuie un suflet.
Eu: oferă-mi o clipă şi ți-l dau pe al meu.
Ea: îți voi oferi o eternitate.
Eu: te primesc, dar la piept.
       Te sărut, şi îți spun:
        Te plac, Alexandra. Să pornim, deci, la drum!