Iar sufletu'mi frânt,
Privirea îți cheamă, ca pe o rătăcire oarbă.
Nesupus, mă întorc pe Pământ,
Să te aflu, păgână, în trup de femeie.
Nu te cunosc, tu, urmă întâlnită în drumurile mele,
Dar martor mi'e cerul ce ne îmbăia în culoare,
La mal de Dunăre și gând,
Că urmele'ți săpat'au 'dânc,
În pieptul meu...
Nu'ți scriu, càci ce cuvânt ar îndrăzni,
Să cadă din înalt spre tine..?
Și mersul tău,
Și trupul tău,
Și zâmbet dăruit în umbre...
Dar tac, nu îndrăzesc mai mult!
Căci teamă mi'e să nu rănesc ce gândul mi'a supus...
CITEȘTI
Când sângele cântă...
Poetry"Frâu liber dezmierdării nu'i da prea mult. Până și jurămintele cele mai strașnice par vreascuri în focul sângelui..."
