- Alessia, linişteşte-te! Nu-ţi mai impune să nu vrei. E imposibil. Tot ce poţi face e să refuzi și să te chinui degeaba, dar ţi-e imposibil să nu vrei. În adâncul sufletului tău tot îţi doreşti să fii cu el, să-l faci să zâmbească, să-l alinţi, să-l săruţi..şi aş putea continua aşa toată ziua.
- Ştiu. Dar îmi e greu să accept asta. Ştii prea bine motivul pentru care gândesc aşa. Ma
ma a fost rănită, încă este şi toată viaţa ei va purta acea rană în suflet. Mi-e frică să nu mă îndrăgostesc pe bune. Acum e doar atracţie, dar nu se ştie ce se poate întâmpla.
- Uite, Alessia…dacă tatăl tău a fost ...cum a fost nu înseamnă că toţi sunt la fel. Trebuie să scapi de frica asta. Uită-te la mine şi la Mike. Suntem foarte fericiţi împreună. Poate că într-o zi mă va răni, dar îmi asum riscul ăsta de dragul a tot ce a fost frumos. Amintirile frumoase nu vor fi niciodată înlocuite cu cele mai puţin plăcute. N-o să regret niciodată deciziile luate în privinţa lui.
- Mhm…Poate că ai dreptate şi tu o dată în viaţă, spuse Alessia schiţând un zâmbet. Dar nu ştiu cum să-i spun…
- Fu*k you with scobitoarea, Alessia! Spune-i exact ce îţi doreşti. Sună-l în seara asta şi spune-i că vrei să vă vedeţi după ore ca să vorbiţi. La cât de nebun e ,ar fi în stare să vină la tine după două secunde de la telefon.
Alessia era emoţionată, încurcată, speriată şi..uimită. Nu-i venea să creadă că îi era dor de ochii lui întunecaţi şi misterioşi, de zâmbetul lui dulce şi de tot corpul lui presărat cu epitete în mintea Alessiei. Printre toate aceste sentimente era ascunsă o rază de fericire cu gândul la ceeace avea să urmeze a doua zi.
Spencer era foarte încântată de ceea ce i se întâmpla Alessiei. Şi-o imagina urlând de fericire. Intuiţia ei îi spunea că Edd era un băiat bun, în ciuda imaginii pe care şi-o făcuse și mai mult de-atât ,era sigură că se va îndrăgosti nebuneşte de Alessia.
