- Hei, Spence’…ce-i cu ochii ăştia? Tu ai plâns toată noaptea…Măi fato, dă-l dracului de idiot!
- Nu vin la şcoală.
- De ce? Ca să-i dai satisfacţie Selenei? Nu te las eu să faci asta. Spală-te bine pe faţă, văruieşte-te cu o tonă de fond de ten, înarmează-te cu-n zâmbet şi treci la şcoală!
- Dar…
- Niciun dar. Mişcă-te mai repejor ca să nu întârziem. De fapt, cred că o să-l rog pe Edd să ne ducă la şcoală.
Spencer se ridică din pat şi-i urmă instrucţiunile Alessiei.
- Astăzi vin ai tăi din L.A. ?
- Aşa ziceau ieri când am vorbit cu ei la telefon- îi răspunse Spencer în timp ce-şi picta faţa.
- Aha. Păi, aş vrea să mă întorc şi eu acasă. A spus mama că are să-mi dea nişte noutăţi.
- Ok.
- Eşti gata? - întrebă Alessia vârându-şi capul în deschizătura uşii.
- Nu, nu găsesc cutia cu zâmbete…- răspunse Spencer lipsită de chef.
- Ah, vezi că am pus-o lângă oglindă. Băi femeie- în timp ce vorbea îşi aşeză mâinile pe umerii lui Spencer şi o zdruncina puţin - spune cine eşti şi ce-ai făcut cu Spencer Bass! Hai, măi, Spence’…pe bune acum, vrei să râdă de tine vaca aia de Selena? Tu nu eşti aşa. Revino-ţi şi vezi-ţi de viaţă!
- Ai dreptate- răspunse Spencer ridicându-şi privirea spre Alessia şi arcuindu-şi buzele puţin, aproape formând un zâmbet.
- Aşa mai merge. Îl sun acum pe Edd.
- Bună dimineaţa!
- Bună dimineaţa, scumpo! Ce faci? Acum câteva minute am văzut mesajul pe care mi l-ai trimis aseară. Cum e Spencer?
- Încearcă să-şi revină…Nu voia să vină la şcoală, am convins-o şi te-aş ruga să vii să ne duci tu, până nu se răzgândeşte.
- Ah, sigur. Tu cum eşti? Ai putut dormi?
- Eu sunt ok, am dormit bine. Eram foarte obosită după chef şi tot ce s-a întâmplat.
- Bine, ne vedem îndată. – spuse Edd închizând portiera neagră a maşinii.
Ajunşi la şcoală fuseseră întâmpinaţi de priviri uimite- adresate lui Spencer, pline de invidie- adresate Alessiei, satisfăcute sau indiferente. Au fost întrerupţi din mers de grupuşorul vesel al şcolii, animalele de companie ale Selenei.
- Oh, dar vai, cine vine la şcoală: Domnişoara Spencer Bass, înşelată de Mike Müller, la cheful lui Edd Taylor. Vai, vai…cum s-a putut întâpla una ca asta? – spuse una dintre târfele liceului.
- Marş, bitches! – răspunse Spencer enervată.
- Nu înţeleg de ce unii sunt uimiţi. Adică, pe bune, sunt irezistibilă, nu Edd? – spuse Selena zâmbindu-le.
Edd nu spuse nimic, o privea cu dispreţ şi, cum o ţinea de mână pe Alessia, o tot trăgea uşor vrând să-şi continue drumul, însă Spencer continuă discuţia, răspunzând ea în locul lui:
- Dacă „irezistibilă” se defineşte prin a fi disperată, îmbâcsită de fum, cu corpul inundat de alcool, tăvălindu-te cu primul care îţi iese în cale, da, eşti irezistibilă! – îi zâmbi ironic, îşi dădu bulclele ei palide pe spate, lăsându-le să plutească pe tricoul ei roşu, cu model siplu dantelat şi elegant, care era asortat cu o fustă ce era cu o palmă deasupra genunchiului.
