În camera lui Spencer din Hotel de la Tour Eiffel, intră apoi Alessia şi o zări pe Spencer gânditoare, stând pe pat cu căştile în urechi.
Se apropie de ea şi o întrebă dacă este ok. Aceasta nu o auzise, privea în gol şi se gândea la Mike. Dacă nu ar fi făcut ce a făcut erau acum în Paris, împreună, mai fericiţi ca niciodată. Amintirile frumoase îi curgeau prin minte. Nu plângea, dar se simţea groa
znic. O cuprinse un dor de trecut, când i se părea totul perfect. Apoi se gândi că părinţii ei plecau tot mai des, apoi Mike…aşa s-a instalat imperfecţiunea în viaţa ei.
„ Alessia – singurul lucru încă perfect din viaţa mea.”, conchise ea.
Frumoasa roşcată se aşeză lângă ea şi o cuprinse. Spencer îşi scoase căştile şi o privi meditativ pe prietena ei.
- Spence, poate..ar trebui să îi dai o şansă…Ştiu că nu e cea mai bună idee, dar dacă asta îţi readuce fericirea şi zâmbetul acela minunat, atunci ai putea încerca.
- Nu pot. M-am gândit cum ar fi dacă i-aş da o şansă. Nu aş putea să-l privesc fără să mă gândesc la poza aceea nenorocită cu ei.
Alessia se gândi că dacă ar fi în situaţia ei ar gândi la fel. Voia atât de mult să-i poată da un sfat bun prietenei ei, dar nu avea idee ce i-ar putea spune.
- Oamenii greşesc, dar cred că ar trebui să le dăm şansa să se corecteze. Nu pot şterge pur şi simplu cu buretele ce au făcut, dar pot căuta cele mai vii culori şi să le combine în aşa fel încât să formeze cel mai frumos desen. O să te gândeşti că mi-e uşor să vorbesc, dar când te văd aşa chiar nu îmi este uşor. Ştiu cât a însemnat Mike pentru tine, cât înseamnă. Eu am iertat, dar nu am uitat. Ştii la ce mă refer.
- Am timp să mă gândesc.
Alessia se referea la tatăl ei. Îl iubea cu toate că i-a făcut rău mamei ei şi dânsei, l-a iertat, dar imaginile şi cuvintele acelea din copilărie i s-au tatuat în minte.
- Mă gândeam să merg în camera lui Edd, dar rămân cu tine.
- Mi-ar prinde puţin timp singură. Am de purtat o conversaţie cu mine.
- Sigur vrei să te las singură?
- Chiar te rog.
- Ok…
Alessia intră abătută în camera lui Edd. Acesta era deja jos, unde avea de gând să doarmă. Era al naibii de sexy stând acolo, fără tricou şi cu părul ciufulit. Îi smulse un zâmbet Alessiei. Ar fi vrut să o sărute, dar nu a făcut-o. Ştia că şi ea îşi doreşte asta şi îi plăcea să o lase să tânjească puţin după el. O privea cum se aşeză în pat, acoperindu-şi tot corpul, exceptând faţa cu o pătură foarte subţire.
- Nu îţi este cald? –o întrebă urmărindu-i fiecare mişcare a corpului pe sub pătură şi zâmbindu-i.
- Deloc. – îi răspunse aceasta, neputându-şi lua ochii de la corpul lui aproape perfect.
Amândoi se otrăveau cu priviri. Alessia cedând îşi mută ochii asupra unui tablou. Îl privea absentă, gândindu-se la Mike şi la Spencer.
- Hei, eşti ok? – întrebă atrăgătorul brunet după ce se bucură de câteva secunde de glorie din jocul privirilor.
- Da, mă gândeam doar.
Edd avu un impuls de a se apropia de ea, dar se retrase.
- La ce?
- Spence, Mike.
- Pot să…vin lângă tine?
- Da. – îi răspunse fata cu un zâmbet şi i se părându-i simpatic felul în care o întrebase Edd.
