Shadowhunters - The story of the end➰

Capitolul 9: "Ești o persoană oribilă"

-I-am luat stela și arcul cu săgeți-spuse Phoebe.

-Foarte bine!

       Rachel stătea la biroul ei, completând niște fișe, în timp ce o asculta pe asistenta ei, Phoebe, dându-i raportul.

-Stela am pus-o în cutia maronie așa cum mi-ați cerut-spuse Phoebe, întinzând o cutiuță maro, cu detalii  aurii, iar arcul cu săgeți este aici.

-Mă bucur. Lasă-le te rog pe scaun. Apropo, i-ai spus lui Isabelle?

-Desigur-zise Phoebe, punând arcul și stela pe scaunul din stânga biroului. I-am spus că s-a identificat un portal în Institut și că dvs. v-ati dus după fratele ei la Surorile de Fier și că activitatea acestuia este suspendată deoarece a încălcat...

-Știu foarte bine povestea. Doar eu am fost după el.

       Rachel nu o suporta pe Phoebe ,iar asta știa toată lumea , mai puțin Phoebe, care era orbită de perfecțiunea șefei ei. Credea că este o persoană minunată, care face numai lucruri bune.

-Mă scuzați-spuse Phoebe.

      Chiar dacă era o persoană extraordinar de enervantă, Phoebe avea momentele ei în care conștientiza faptul că a greșit. Un lucru admirabil. Singurul lucru admirabil la ea, pe lângă faptul că o suportă pe Rachel cu tot cu toanele și fițele ei, și că poate să își facă niște cocuri perfecte atunci când are timp.

-Doriți să îl anunț și pe Jace?

-Nu. Nu este nevoie. Oricum, presupun că deja a aflat de la Isabelle sau Alexander. Poți să îți iei o pauză.

    Phoebe era profund recunoscătoare, așa că a dat din cap aprobator, și făcuse o scurtă și sfiosă plecăciune, de parcă Rachel era o regină sau ceva, și plecă , închizând ușa încet.

    Se lăsă liniștea în birou, dar nu pentru mult timp, pentru că năvăli dintr-o dată Jace. Era roșu de furie din cap până-n picioare .

-Îmi spui și mie cine naiba te crezi?

     Se pare că Jace a uitat total de funcția importantă pe care o avea Rachel.

-Îmi spui și mie cine te crezi să îmi vorbesti în acest fel?-întrebă Rachel, enervată la culme .

-Cine te crezi????-zise Jace, închizând ușa , ca ceilalti să nu auda discutia.

-Sunt Șefa Institutului si fiica unuia dintre cei mai importanti Vânatori de Umbre din istorie.

      Replica asta îl făcu pe Jace sa muțească.

-Îmi pare rău pentru Alexander, dar regulile sunt reguli. Este interzis să părăsești Institutul, iar el a incalcat aceasta regula.

-De ce ai făcut asta?

      Rachel era furioasă. Foarte furioasă. Atât de furioasă, încât un ochi i se zbătea foarte tare, iar celălalt aproape că ieșea din orbită.

-Pentru că încă mai sunt demoni care colindă împrejurimile. Demoni mari, periculoși și puternici. Demoni pe care, dacă îmi amintesc bine, nu ai fost în stare să îi oprești! Oricum, nu am de ce să îți dau ție explicații!

     Tonul ei se ridica tot mai mult cu fiecare cuvânt pe care îl rostea, ajungând ca pe ultimele cuvinte să le țipe.

-Jonathan, știu că este fratele tău vitreg, și că ții foarte mult la el, dar regulile sunt făcute să fie respectate.

     Rachel își reveni destul de repede, însă Jace rămase uimit, dar și dezgustat de reactia șefei lui.

-De ce i-ai luat stela? Nu îl lași nici să se antreneze?-obiectă Jace .

-Nu. O să îl las să se plimbe prin Institut. Doar atât.

      Jace se arătâ profund surprins de atitudinea ei.

-Ești o persoană oribilă-spuse el, și plecă , trântind ușa în urma lui.

______________________________________

   Totul era negru. Nimic nu avea culoare, nici măcar un contur bine definit. Era răcoare în cameră. O răcoare care poate să te îmbate, dacă ești vulnerabil. Poate să îți pătrundă adânc în oase, să îți pătrundă printre fibrele nervoase, provocându-ți furnicături fatale pe șina spinării.

    Întunericul o îmbăta. Întunericul o făcea să se simtă singură. Întunericul era unica ei alinare, unica ei sanșă să se piardă. Unica ei scăpare. O devora gândul că poate să îi vină sfârșitul oricând.

    Lacrimile îi alunecau lin pe față, lăsând arsuri mici pe obraji, căzând pe podeaua veche din lemn.  Când simțea că singurătatea avea de gând să o omoare, o lumină pătrunse în camera. O lumină puternică. Ușa se deschise, iar umbra unui băiat înainta. Părul lui blond și ochii lui albaștri străluceau în contrastul dintre întuneric și lumină.

-Masa e gata.

     Vocea lui era răgușită. O apucă de cătușe , și o târî afară din cameră, iar la contactul puternic cu lumina, fata închise ochii și simți un nod adânc în gât . Părul ei roșcat nepieptănat de aproape o lună era ciufulit, iar hainele ei erau murdare și rupte. Dar lui nu îi păsa. Lui îi păsa doar că o avea.

Heeeei , ce faceți????? Despre cine credeți că e vorba în ultima parte a capitolului??? Ce credeți că se va îmtâmpla??? VĂ AȘTEPT PĂRERILE!