Incognito

dezumanizare

    De la fereastra universului meu văd umbre primitive zăcându-și veacul. Corpuri inumane care aleargă după destinații clișeice de disperare mascate sub formă de avuție, de superficialitate și de răutate nedomesticită.

   Afară e o lume haină. A reușit să distrugă amintirea strămoșilor ei și să elimine orice bun demn de a fi lăsat ca moștenire urmașilor săi. Trupurile umane poartă pe buze aceeași scuză, același "Carpe Diem", ca să se scutească de pedepse. Nu sunt cu nimic mai buni decât infractorii încătușați. Și totuși zâmbetele lor din libertate poartă un procent ridicat de falsitate și ipocrizie. Fiecare e o victimă. Fiecare umblă cu un cuțit în mână.

   Fiecare e pe cont propriu. Acționează constant după "Legea Junglei" și așa au ajuns să fie singuri prin mulțimi. Cine e bun, e luat de prost. Cine e rău, conduce turma. Se pierd sufletele într-o luptă inutilă pentru putere. S-au preschimbat în niște bucăți de carne umblătoare, surde. Le strig și nu mă aud. Se plimbă haotic căutându-și jumătatea, fără să știe că ei au nevoie de mai mult de o jumătate pentru a-și reveni.

   Nu mai sunt mulți oameni. Iar restul nu mai pot fi salvați.

  Iar eu stau aici, cu mâinile tăiate și cu sufletul făcut franjuri în pofida voinței mele. La fel ca tine.