sărutul

1.8K 56 4
                                    

Seara *

Stăteam singura în camera și speram ca pot trece peste tot ce a fost și nu va mai fi.

Jos se aud țipete și strigate iar de odată în camera da buzna Max . Nu știu cum sau ce a făcut dar este aici și sta și se uita la mine.

M am ridicat în picioare și m am uitat la el . Respira greu după 4 ani după ce i am spus ca îl iubesc vine aici ?

- tu ? ... Ce cauți aici?

- vreau sa vorbim . Pe ușa intra și băieții luându l pe sus pe Max .

- Nu . Băieți! Lăsați l !

Ei l au lăsat pe Max jos și au ieșit afară. Ne am așezat amândoi pe pat și am început sa vorbim . Nu era schimbat deloc era același Max pe care îl cunoscusem .

- Cum ai ajuns aici ?

- eram în New York la facultatea de arte .

- și ce te a determinat sa vi după... 4 ani ?

- tu .

- și de ce după 4 ani ?

- voiam sa văd dacă poți sa mă suni și sa ne împăcăm nu am avut curajul sa te sun și nici tu nu ai făcut o .

- ba da . Te am sunat de atâtea ori . Prima data ai zis ca ai prietena și voiam sa ne împăcăm dar am lasat o balta . Apoi te ai certat cu mine la liceu după te am sunat și mi a răspuns Andrew care mi a spus sa te las împace pentru ca iti este mai bine fără mine. Și de atunci am ezitat .

- și eu te am sunat , dar mi a răspuns fratele tău iar a doua oară un băiat care a spus ca ești iubita lui și sa nu te mai caut . Am crezut ca poate ești mai bine cu el și nu am mai făcut nimic decât sa îmi văd de viață mai departe ca și tine .

- de ce m ai înșelat în acei 2 ani ?

- Nu am făcut o . Ei au mințit . Dar tu de ce ai făcut o ? Andrew mi a arătat poze cu tine sărutând pe alt cineva .

- ce? ! Erau trucate cu siguranță. Tu nu ai avut încredere în mine când Andrew s-a certat atunci cu noi . M ai lovit și m a durut și fizic dar și sufletesc . Câteva lacrimi îmi curg pe fata iar el le șterge cu atenție.

- îmi pare rău. Nu am vrut sa fac asta. În acel moment am simțit ca o iau razna . Mă strânge în brațe și mă pune pe genunchi lui ținându mă în brațe cu capul pe umărul meu.

- vrei sa o luam de unde am rămas? Îl întreb deși eram sigura ca o sa spuna nu .

- nu știu. Ar fi complicat . Și uite răspunsul pe care îl așteptam.

Mă ranise ca nu acceptase deși eu îl iubeam în continuare .

- îmi pare rău atunci . Îi spun fără sa mă mai mișc. Presupun ca viața mergem mai departe .

- da. Vreau sa îmi promiți ca nu plângi. Te rog . Nu îmi place sa te văd plângând.

-bine.

Se ridica din pat și se uita la mine . Îmi da un sărut pe frunte și pleacă pur și simplu lăsându mă acolo . Singura în întuneric.

Plângeam în sinea mea și mă uitam la ușă cu lacrimile care îmi curgeau pe fata .

Pe ușa intra toți băieți și Arwen dar și Simon care mă bombardează cu îmbrățișări.

- lasă. E un pier' de vara . O sa găsești pe cineva mai bun și ai sa vezi ca o sa te iubească. Îmi spune Liam

- dar nu mai mult ca noi . Striga Arwen.

sora lui ?! //1d//f.fUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum