Emotional

Capitolul 4

Stateam in banca absolut neinteresata de profesoara de engleza care trancanea ceva despre vacanta de iarna si despre Creciun. Mi-am auzit nimele si luandu-mi capul din caiet am observat sa se uita la mine.

-Vacanta ta cum a fost?

Rahat!Ma gandeam la o mie de chestii si raspunzandu-mi imi imaginam un streang in jurul gatului ei gras si enervant.

-A fost ok!

-Socant!spune Rita din spate si imi vine sa o strangulez.

-Ce ai facut,detalii?

-Pai am stat cu bunicul,am impodobil bradul.Am despachetat cadouri si am citit,pierdut vremea.

Ea zambi si spuse:

-Ce ai primit de Craciun?

-O carte,mint eu.

Nu vreau sa afle de caiet,e prea personal. Imi dau ochii peste cap multumind tuturor zeilor ca a trecut la urmatoarea persoana.Urma sa avem romana,ora mea preferata. Profa intra in clasa si i-am zambit vazand ca prul ei de un rosi intens era prins intr-un coc. Era cea mai daguta persoana din scoala asta. Ea si domnul Adam,erau singurele persoane care numai faceau sa vreau sa mor. Ea incepu sa imparta tezele si eu luasem singurul 10 din clasa cum se intampla de cele mai multe ori. Ma uitam prin calasa la fetele urate ale colegilor cand am vazut ceva nelalocul lui. Bia imi zambea. Ciudat!

Orele se treminasera si ma indreptam spre autobuz cand Bia veni langa mine .

-Hei!

-Salut.

-Felicitari pentru nota de la teza!

-Mersi,cred...

-Nu iti face griji,nu ii suport nici eu,spuse ea aratan spre gasca vesela din fata noastra

Rita sari in spatele lui Elle razand de propria lor prostie .

-Cred ca o sa vomit!spun eu

Bia rase si isi lua larevedere de la mine plecand in treaba ei. Urc in autobuz punandu-mi castile si ignorand persoana de langa mine. Cineva ma bate pe umar si vand ca langa mine e Mare.Minunat,acum o sa trebuiasca sa vorbesc cu ea!

-Buna!

-Hei!spun eu ,,foarte incantata,,

-Deci,vi maine la activitatea pentru voluntariat?

-Da,asa cred.

Ea imi zambi si imi dau ochii peste cap vazand cu ce e imbracata. O fusta neagra si o camasa albastra pe care mama ar adora-o. Era perfect aranhata si avea prul impletit.

Telefonul ii suna si se sccuza raspunzand sima-am bucurat ca am scapat de discutiile cu ea,pe moment.

Odata ajunsa acasa am relizat ca bunicul nu era acasa asa ca am plecat direct in camera mea fara sa vorbesc cu Lara. Ma pun sa imi fac temele si sa invat rupand un creion de nervi ca profa de engleza decise sa ne dea test maine.

Bunicul intra in camera cu vesnica lui inghetata la cornet si imi zambi:

-Cu a fost azi?

-Oribil,ca de obicei.

Se aseza pe pat dandu-mi o inchetata.

-De ce nu incerci sa vezi partile bune?

-Incerc,dar nu sunt. Pana si rpofi rad de mine,asa ca ce sanse am in fata elevilor?Toti ma urasc bunicule,si nu ii pot invinui.

Ma uit la el si vad ca intelege . Ochii imi sunt in lacrimi asa ca ma uit in alta parte incercand sa ma calmez.

-Sunt niste idioti daca nu vad ce persoana minunata esti!

-Zici asta pentru ca sunt nepoata ta,daca ai fi un strain m-ai ura si tu!

Gandul la asta ma doare si stiu ca fara el nu as rezista la toate astea.

-Mai bine as continua cu invatatul,nu vreau sa imi stric mediile.

-Fa-ma mandru!

Iese din camera si eu arunc cu perna in perete de frustrate. Viata mea era unmare si incomensurabil rahat.

Vacanta de vara era pe sfarsite . Bunicul era in oras iar eu si bunica faceam curat pe terasa. Totul era normal,dar daca stiam ce urma sa se intample ma aruncam in fantana atunci. Buncicul veni din oras si se simtea rau. M-am dus langa el ,stand pe pat ,vazandu-l palid. Ii era rau dar imi zambea. Lara era complec neinteresata de viata ca de obicei. Peste noapte starea lui s-a inrautatit asa ca in dimineata urmatoare a plecat la spital. In capul meu stiam ca totul va fi bine,ca totul e ok. Trei zile mai tarziu Lara si mama plecau la el si eu am ramas acasa,singura. Am plans in ziua aia,deaorece stiam ca urma sa ma lase singura. Dimineata urmatoare nasa parcase masina si stiam deja ca totul se terminase.Ma uitam la toti oameni din jurul meu si nu stiam cine sunt. Erau prieteni lui,avea multi prieteni.Sicriul era deschis dar nu vroiam sa il vad,el nu era asa. Un domn inalt ci chel veni spre mine si spuse;

-Tu trebuie sa fi Katerina!Eu sunt Bob,prietenul bunicului tau.

-Buna.

Ma masura din privir,probabil credea ca sunt ticnita. Totul se terminase repede,refuzam sa vand unde era ingropat. Nu vroiam sa stiu,nu vroiam sa vad. Dimineata urmatoare a fost momentul cand am realizat ca totul se sfarsise. Scaunul lui era gol si o farfurie lipsea de pe masa.

Lunile urmatoare au fost oribile,mai rele decat cele de dinainte. Mama si tata se certau mereu,Lara era de adreptul insuportabila iar bunica trancanea tot felul de chesti fara sens. Imi faceam temele cand mi-am trantit caietul frustrata.

-Mersi ca m-ai lasat printre idioti!spun eu.

De la moartea lui vorbeam adesea cu el,ca si cand ar fi aici.Eram convinsa ca imi pierdeam treptat mintile. Scoala devenise un chin simai mare decat era inainte iar eu eram si mai irascibila decat inainte.

Cand credeam ca viata nu poate fi mai rea mama si tata s-au despartin iar Lara urma sa se mute cu Gabi in Londra. Eu incepeam liceul si eram absolut sigura ca o sa omor pe cineva . Eram intr-o clasa cu Mare care era din ce in ce mai insuportabila si doar gandindu-ma ca urma sa fiu colega cu ea ma facea sa vreau sa mor.

Ei bine clasa a noua a fost ok,nici prea rea nici prea buna,singurul lucru care ma mai inveselea era Mare care era acum singura mea prietena. Ne rezolvasem problemele si acum eram prietene. Ea avea un iubit pe nume Vlad cu care incepeam sa ma nteleg din ce in ce mai bine,viata era putin mai usoara.

In ciuda imbunatatiri tot ma gandeam la el. Imi era dor sa vorbesc cu el ,sa mancam inghetata,sa ma rad ce criticile lui asupra cartilor.Vroiam sa fie aici,credeam ca totul va fi mau usor. Singurul lurcu,lucrul care ma durea cel mai tare era ca nu mi-am luat larevedere de la el.Nu avusem ocazia si acum gandindu-ma ultimele lui cuvinte adresate catre mine au fost „Fa-ma mandru!"

Incep sa plang gandindu-ma ca trecuse deja un an si ca eu nu reusisem sa trec peste,sa fac ca situatia asta sa fie mai ok. Nu era corect,lumea mergea incontinuare ,fara el. Luamea mea se oprise odata cu el,dar intr-un fel continua sa mearga. Eram un mort care inca umbla,nu somnambul. Un robot programat sa faca tot ce trebuie fara sa simta,fara sa ii pese.

Vlad imi trimise un mesaj,ma invita la o cafenea cu Mare. Ma incrunt la mesaj,stiind ca ii pot lasa sa stie ca ceva e ineregula.Era lupta mea,nu a lor!Ii raspun prietenos acceptand apoi continui sa plang pana nu mai am lacrimi uitandu-ma pntru a mia oara in caietul de amintiri al bunicului.