"Ce priveliște minunată!", se gândește Camelia, privind pe geamul avionului."Păcat că nu o să mă bucur de ea. Nu vreau să ajung la cămin și să mă întâlnesc cu toți oamenii ăia ciudați cu care voi fi obligată să interacționez. De ce nu pot să fac universitatea cu vreun profesor particular?!"
Își potrivește ochelarii mari, rotunzi pe ochi și își aranjează bretonul. Își prinde părul șaten într-un coc, apoi își scoate o carte din rucsac să o citească. Ochii ei căprui, deși aparent inocenți, ascundeau o personalitate misterioasă, puțin arogantă și rea.
- Avionul se pregătește de aterizare. Vă rugăm puneți-vă centurile! se aude din difuzor.
Toți pasagerii fac ce li se spune. După 10 minute, sunt din nou pe pământ. "Credeam că nu se mai termină", se gandește Camelia ușurată, "sunt în siguranță, în sfârșit". Și brusc trece o mașină cu viteză prin fața ei. "Nu contează", zice ea, urmărind mașina cum intră într-un stâlp. Fum negricios inundă subit împrejurimile. Lumea din jur începe să se agite. O mică scânteie și totul sare în aer. Țipete distorsionate de sunetul flăcarilor se aud prin preajma aeroportului. Camelia, după câteva secunde de nedumerire, își apucă geamantanul și-și continuă liniștită drumul spre cămin. În spatele ei se aud sunetele înfundate ale unor mașini de intervenție.
Pe înserat, ajunge în campusul universității Boston. " Nu cred că Uberul ăsta știe orașul, cu siguranță ajungeam mai repede pe jos." Coboară din mașină și se uită în jur. Stă pentru câteva secunde în fața curții mari să o admire. Mirosul de gazon proaspăt tăiat îi dă încredere să înainteze. Aleea pavată înconjura clădirea principală și ducea spre diferite uși. Băncuțele de pe marginea ei erau ocupate de studenți care făceau cunoștință unii cu alții pe un ton prietenos, mai mult fals. Umbra copacilor din jur, încă verzi, îi dădeau construcției un aer sumbru. În ochii ei nu era nimic nou, doar o clădire ca oricare alta și oameni cu care spera să nu aibă de-a face vreodată. Camelia oftează. Aici avea să iși petreacă următorii 5 ani.
Își ia geamantanul și intra in clădirea căminului.Părea mai mică din exterior și mult mai prietenoasă. Holul era întunecat, ca și cum ai pășit în gura unui monstru. Cu puțin ajutor din partea planului de evacuare, ajunge în fața usii pe care scrie GM22. Camelia deschide ușa. Aude un urlet. O fată blondă, cu părul lung și fața ovală era întinsă pe jos. Sprâncenele ei erau imposibil de subțiri, iar ochii ei păreau că ies din orbite. Camelia îi întinde mâna să se ridice.
-Scuze. N-am știut că ești acolo.
- Nu-i nimic, nu trebuia să stau în fața ușii.
-Da,nu ar fi trebuit. Oricum, eu sunt Camelia, tu ar trebui să fii Cerasela.
-Nu cred!! Dublu "C". Trebuie să intri în grupul meu de prieteni, vom fi Cerasela, Camelia, Clementine si Chris.
- Da, mă rog, mai vedem.
"Ce se apuca asta să vorbească cu mine?", gandește Camelia, "Eu n-am nevoie de prieteni, am venit aici să învăț".
- Ce ai adus?întreabă Cerasela.
-Poftim? Ce să aduc? zice nedumerită Camelia.
- De mâncare... aici nu prea găsești ceva deosebit de mâncat.
- Cum adică? Sunt șobolani prin preajma?
Cerasela se uită îngrijorată la Camelia.
- Vaii , săraca. Ce scârbos. Chiar nu au avut părinții tăi bani de mâncare?Ai trăit prin canalizare??
- Din moment ce stau la cămin, nu, dar așa e la noi în România.
-Glumeam drăguță. Hai să o lăsăm așa că debordezi de inteligență. Dar să știi că ești încă bine venită în grupul "C". Ți-e foame?Ești cam slabă. Vrei să mergem sa mâncăm?
CITEȘTI
PENIBIL, PROASTĂ ȘI PERFECTĂ
Mystery / Thriller[COMPLETĂ] Facultatea - locul unde se presupune că o să îți faci în sfârșit prieteni adevărați, lucru ușor de atins dacă nu ești Camelia Merimangë - o scârbă timidă, dar nu prea, și care crede că totul i se cuvine. Iar atunci când are în sfârșit imp...
