Nimeni nu știe cât de crucial este sunetul unei mașini de intervenție, până când nu are cea mai mare nevoie de ea, iar pentru Camelia, ele au început să facă parte dintr-o rutină deja negativă.
Într-o cameră mică, am putea să o numim celulă, ea se holba la pereții de un gri atât de monoton încât devenea enervant. Sala de interogatoriu avea o masă în mijloc, două scaune de-o parte și de alta, unul pe care stătea ea, iar pe celălalt era asezată polițista roșcată, care s-a prezentat ca fiind Hildegarde Rauff. Într-un colț, o camera de filmat înregistra și pe un perete era o oglindă neagră, din spatele căreia probabil alți oameni o priveau. Lângă femeie stătea partenerul ei de la locul crimei, pe numele său Liviu Amadeus, care ținea câteva dosare în mână.
- Domnișoară Merimangë... hei... mai sunteți cu noi? încearcă Rauff să îi atragă atenția.
Camelia se întoarce brusc și o ațintește cu privirea. Nasul ascuțit și negul de pe bărbie o făceau să arate ca o vrăjitoare cu normă întreagă. Părul vopsit roșcat îi masca foarte bine vârsta, iar ochelarii de un albastru prea intens ca să nu fie observat erau cireașa de pe acest tort respingător.
Polițista îi întinde pe masă o poză cu fruntea decedatului...
Respirația Cameliei s-a accelerat. Prea multe amintiri îi năpădeau gândurile. Își îndreaptă pentru câteva secunde privirea spre stânga ca să privească podeaua. "Ar trebui să le spun? Am o șansă cu poliția, ei m-ar putea ajuta. Dar de asemenea, cei din spatele coroanei m-au amenințat că am omorât pe cineva, daca îmi va fi mai rău?". O privește din nou pe femeie.
- Da... Nu era la știri acum câteva săptămâni un caz asemanator?
Camelia își muta privirea spre Amadeus. Era un om bine făcut. Părul cărunt si fața plină de semne il făceau să pară că a trecut prin prea multe la viața lui. Nasul bine accentuat și sprâncenele încruntate din oficiu îl caracterizau ca un om dur căruia nu îi era frică să zică ce gândește.
- Da, dar ce nu s-a zis la știri e ca am mai găsit două cadavre cu gatul despicat și cu aceleași semne pe frunte, zice politistul, care îi întinde poze cu aceste doua victime.
Fata își întoarce brusc capul spre dreapra, pe deoparte din dezgust, pe de alta parte din cauza faptului că ca îi recunoscuse instantaneu. Ridica cu greu privirea spre polițist și îi spune privindu-l drept în ochi:
- Nu știu...
Se uita în jos și dă negativ din cap.
- Dar ai idee ce este acest plic? o întreabă Rauff.
Într-o pungă de plastic sigilată era un plic roz ce semana cu cel pe care îl primise mai devreme. Il ia în mână, îl întoarce: pe spate era o adresă din New York. Dupa ce îl examinează, i-l întinde înapoi polițistei, zicând:
- Nu știu. Poate e de la vreo prietenă?...
Tacerea celor doi era deja apăsătoare, iar faptul ca se holbau la ea fără nicio mișcare a feței umplea paharul.
-Pot să plec, va rog? Nu mă simt prea bine, situația mă copleșește deja, spune ea punandu-și mâna stangă la cap și închizând ochii de durere.
- Da desigur. Dacă mai avem nevoie de ceva vă contactăm.
Camelia se ridica sa plece. Dar un alt polițist intră în sala de interogatoriu.
- O întrebare. De unde spuneați că sunteți?
- Din România, de ce?
- Dar cu siguranță ați mai venit în vizită aici în State.
CITEȘTI
PENIBIL, PROASTĂ ȘI PERFECTĂ
Mystery / Thriller[COMPLETĂ] Facultatea - locul unde se presupune că o să îți faci în sfârșit prieteni adevărați, lucru ușor de atins dacă nu ești Camelia Merimangë - o scârbă timidă, dar nu prea, și care crede că totul i se cuvine. Iar atunci când are în sfârșit imp...
