PENIBIL, PROASTĂ ȘI PERFECTĂ

Capitolul XIII - Las-o moartă!

Camelia nu a putut închide ochii toată noaptea, fiind trecută de tot felul de gânduri: "Dacă mă vor prinde, sigur își vor da seama că eu am ucis-o, pitică cu nanism hipofizar. Oare chair e moartă? Aș putea să merg să verific, voi fi atentă. Dar Magda o să se supere pe mine - mă va trăda. O să meargă la poliție și va spune tot. Cine m-a pus să îmi fac prieteni?". Și izbucnește în plâns.

- Ce ai, fato, de tot plângi? Ți-a venit ciclul și te doare burta? Ai fost violată și acum ai ceva în pântec? Taci odată și lasă-mă să dorm! urlă nervoasă Cerasela.

Camelia nu îi răspunde, dar se ridică și se închide în baie. Lacrimile i se prelingeau pe obraji în jos. Își amintește de pensula din șervetelul în care a învelit-o. O spală și o pune bine ca s-o arunce mai târziu, apoi trage apa peste hârtie.

Zorii își fac apariția printre perdelele trase. Se aude o bătaie în ușă, dar nu răspunde nimeni. Bâzâie un telefon, apoi un altul. Cerasela răspunde:

- Ce vrei, fa? E ora 6:30! Nu vezi că dorm?

- Deschide-mi odată, dacă nu vrei să-ți sparg ușa, îi răspunde calm Magdalena, abținându-se.

Blonda deschide ușa, pe jumătate adormită, dar Magdalena năvălește pe ușă spre patul Cameliei dar se oprește brusc, realizând că fata lipește.

- Unde-i nebuna?

- De ce ar trebui sa știu eu? De ce ești așa de furioasă? Nu te mai încrunta că faci riduri! spune Cerasela, în timp ce-i pune mâna pe față, pentru a-i inspecta pielea.

- Nu mă atinge! țipă Magdalena, dându-i violent peste mână.

Cerasela se sperie de reacția fetei. N-a mai vazut-o niciodată așa de nervoasă.

- Adunare generală în jumătate de oră. Trebuie să vorbim, răspunde scurt Magdalena, făcând stânga împrejur, dar oprindu-se în ușă. Chris s-a întors?

- Da, răspunde Cerasela dupa ce-și verifică telefonul. Îi spun și lui.

Fata aprobă din cap, apoi pleacă.

Din spatele ușii subțiri a băii, Camelia a auzit, dar n-a înțeles nimic. "Adunare generală?!" își tot repeta în cap, până când Cerasela a părăsit camera ca să poată să iasă din baie. "Ce mai înseamnă și asta?"

Peste puțin timp, cadavrul a fost găsit. În câteva ore, poliția a înconjurat zona. Camelia era distrusă. Magda a fost prima interogată, apoi Camelia, ele fiind cele mai apropiate de victimă. După ce poliția le-au eliminat de pe lista de suspecți, având un alibi solid din partea Auricăi și a hârtiei igienice, Camelia s-a băgat sub duș și a lăsat apa rece să-i curgă pe piele. S-a îmbrăcat și a luat-o spre parc. A găsit o pubelă plină de gunoi și a aruncat acolo singura dovadă că ea a fost în preajma decedatei.

"Am nevoie de energie. Nu are ce rău să se întâmple dacă merg până la cafenea. Dacă întreabă cineva, mi-a murit o rudă. Ar fi bine, aș primi bani și aș scăpa de mizeria asta de viață: aș fi și eu ca Cerasela sau Clementine. Hmm, să o ucid pe Micky nu a fost așa de greu, de ce nu aș putea să îmi ucid părinții?"

Gândurile fetei se rătăcesc în capul ei, iar ea își pierde treptat concentrarea. Imaginile din seara precedentă i se conturează dinamic în minte, fața i se albește și începe să tremure. Ajunge însă la cafenea și intră, se așează la coadă privește în jur, de parcă ar căuta ceva.

"Tipul care vinde, mi se pare cunoscut. Dar de unde? Știu sigur că l-am mai văzut undeva..."

Dar înainte ca să-și pună gândurile cap la cap, fata este întreruptă de telefonul din buzunar. Mirată, îl scoate și vede numele ei pe ecran. Dar dacă este sunată de ea însăși, atunci al cui e telefonul pe care il ține în mână? Răspunde, ca să audă vocea iubitului ei la capătul celălalt: