PENIBIL, PROASTĂ ȘI PERFECTĂ

Capitolul VIII - Castele de nisip

Camelia privea pe geamul mașinii, urmărind oceanul. De fiecare dată când vedea apa, îi atrăgea atenția lui Skat, care o privea pentru o secundă, zâmbind. Dar dezamăgirea se instala cand o casă îi tăia calea sau drumul se îndepărta prea tare de mal. Întreba frecvent cât mai este până ajung, iar Skat îi răspundea calm de fiecare dată distanța rămasă de pe GPS. Era mai rău decât un copil mic.

Dar după cum bine știm, orice drum ajunge la destinație într-un final.

Skat parchează mașina, bucuros că a scăpat de remarcile Cameliei care deveniseră deja obositoare. Fata, însă, n-a mai așteptat după el să ia lucrurile din portbagaj, și a fugit repede pe plajă.

Mirosul de sare îi gâdila nările. Sunetul valurolor ce se preligeau pe nisip, de parcă încercau să ajungă la ceva, dar nu puteau, îi facea inima să tresalte. Cu un zâmbet larg pe buze, Camelia se descalță și începe să se zbenguie pe nisipul încă umed de la ploaie. Se oprește brusc lângă apa, și șovăielnic, se apropie încet, până cand un val o atinge și o face să tresară. Era rece.

Se întoarce subit. Skat era în spatele ei, admirând-o. Avea o grămadă de lucruri în mâna.

- Ești ...

- Puerilă?... Enervantă?... Copilăroasă?

Băiatul începe să râdă.

-... Adorabilă!

Camelia se apropie să-l ajute.

- Încotro?

- Urmează-mă!

Fata se vede nevoită să se încalțe, îi era deja frig la picioare. Drumul pe care Skat îl conducea părea că duce spre stânci, de unde se vedea evident o peșteră. Cu teamă, pășește înăuntru, crezând că o să fie cuprinsă de întuneric. Dar, spre surprinderea ei, stânca avea o ieșire pe cealaltă parte.

- Vezi ce faci! Să nu te apropii prea tare de margine, ca să nu aluneci, îi spune grijuliu băiatul, așezând lucrurile pe jos.

Camelia, cu ochi mari, admira oceanul dintr-o perspectivă în care n-a fost pusă până acum. Linia orizontului făcea să pară că apa era totuna cu cerul. Pescărușii se vedeau în depărtare, dar erau deranjați de vreo barca singuratică ce strica acel decor simplu, dar inedit.

- Totul este... Superb! zice ea, întorcându-se spre Skat.

Spre surprinderea ei, el era deja cu masa pusă. Se așează pe pătură, aproape de el.

- Poftă bună, nebunatico! îi zice el în glumă întinzându-i o farfurie.

- Mersi, la fel, plicticosule! Nu înțeleg cum nu te poți bucura de o aseamenea priveliște.

- O fac, doar că știu locul asta deja.

- Eu nu m-aș putea obișnui niciodată cu apa. Îmi place să o privesc, dar doar atât.

- Deci vrei să spui ca îți e frică de apă? zice râzând Skat.

- Hei! Camelia îl împinge în umăr.

- Și de mai ce ți-e frica?

- Am o listă, dacă vrei, însă cel mai dubios lucru sunt căsuțele in copac.

- Poftim?

- Da, știu, e ciudat...

- Mie îmi e frică de păianjeni.

Fata începe să râdă.

- Serios? Și mă faci pe mine ridicolă. Cu siguranță este vreunul chiar aici.

Camelia se ridică și începe să caute pe tavan niște animale de companie pentru prietenul ei. Skat se ridică și o urmărește.

- Uite! arată ea cu degetul... Nu, mi s-a părut doar.

- Încetează, zice Skat serios, și o prinde de talie.

Fata se întoarce brusc, încă râzând până la urechi, dar se oprește în ochii lui. O strânge cât mai aproape de el, până cand abdomenele lor se ating. Cu o mână îi dă părul la o parte și îi prinde obrazul delicat în palmă. Camelia, inconștient, face la fel, trece cu mâna peste fata lui proaspăt rasă și se oprește după ceafă, ridicându-se pe vârfuri. După câteva secunde tensionate, se apropie unul de celălalt, unindu-și buzele. Mirosul de parfum o făcea să innebunească. Nu-și mai simtea picioarele, stomacul ei a luat-o razna, pulsul său a înnebunit.

Skat s-a desprins, se uita zâmbind la ea, dar fata nu l-a lăsat pentu mult timp, și îl trage înapoi într-un sărut mult mai intens decât cel precedent.

Un sunet asurzitor de arma îi fac pe cei doi să tresalte. Un țipăt scurt se aude, și un ploscăit în apă îi face să-și întoarcă privirea spre gaura dinspre larg. Apa din jur s-a făcut roșie, iar în  mijloc plutea corpul neînsuflețit al unui om.

Skat îi acoperă instinctiv cu mâna gura Cameliei, care se prăbușește pe podeaua rece a peșterii, trăgandu-și prietenul în jos cu ea. Începe să plângă surd, prinzându-se cu ambele mâini de brațul ce o acoperea.

Au rămas acolo tăcuți pentru câteva minute. Camelia s-a mai liniștit, iar Skat duce degetul la buze in semn să tacă. Își caută telefonul ca să poată să cheme după ajutor.

Sunetele de sirenă au spulberat liniștea lugubra. Un oftat de ușurare a ieșit din pieptul băiatului, în timp ce disperarea prietenei lui se amplifica. Cei doi au urmărit tot protocolul polițiștilor. Camelia se uita șocată la fiecare din ei.

- Trebuie să chemăm criminaliștii, probabil FBI-ul... este vorba de un criminal în serie cu siguranță, zice polițista roșcată partenerului ei.

- Ai dreptate! Ma duc să vorbesc cu martorii, îi raspunde acesta.

Îl urmărește cum se apropie de Skat, dar își pierde concentrarea spre locul în care era corpul.

- Puteți sa veniți la secție să vă punem niște întrebări?

Skat își întoarce ingrijorat privirea către Camelia, care zăcea în același loc de prea multă vreme deja.

- Nu cred că ar fi vreo problemă, îi raspunde el polițistului. Orice ca să ajutăm.

Skat încerca să o convingă pe Camelia ca totul va fi bine, dar fata nu-l asculta. Era concentrată pe ce făceau polițiștii. Se ridică și de apropie brusc de ei.

- Hei! N-ai voie acolo... Hei!!

Femeia roșcată fuge după fată, dar Camelia înmărmurește înainte ca aceasta să o atinga. Culoarea feței i se schimba instant. Simte cum totul se învârte în jurul ei. Polițista o prinde și o târăște înapoi, pana pe plajă și o lasă acolo să se liniștească. Skat o ia de mână și o duce cu ușurință, mai mult himnotizată, la mașina lui.

- Ce s-a întâmplat acolo? De ce ești palidă? zice el uitandu-se îngrijorat la ea.

Fata se uita în gol.

- Fruntea... Fruntea bărbatului...

- ...Fruntea bărbatului ce?

Ea își ridică privirea si il țintește în ochi.

- Pe fruntea barbatului era desenată o coroană!