Jocul Vietii

Capitolul 5

       Am clipit de câteva ori să mă asigur că văd bine, până am realizat că mă holbam și am întors capul ca arsă, dintr-o data mi-a pierit cheful de dans, așa că m-am întors la masă unde i-am găsit pe băieți discutând despre nu știu ce meci, am luat sticla de bere și am luat o înghițitură zdravănă. Am luat telefonul și m-am uitat la ceas, era trecut 23:30 și mă simțeam foarte obosită așa că m-am decis că ar fi timpul să plec.

Am început să o caut pe Lola însă se pare că nu era de găsit, parcă se evaporase, puteam să jur că acum cinci secunde o văzusem pe ringul de dans. M-am strecurat prin mulțimea de oameni să ajung la bar, însă nici acolo nu era, așa că am continuat să mă strecor prin mulțime până am ajuns în spatele barului, chiar înainte să trec de colț, niște voci mi-au atras atenția, erau vocile a doi bărbați,m-am apropiat mai mult fără să fac zgomot.

-Haide Zain ți-am mai spus o data că nu am avut nimic de face cu asta. A spus unul dintre bărbați care avea vocea foarte groasă și care se află cu spatele la mine așa că nu am putut să îi disting față.

-Atunci cum se face că te aflai acolo drept când s-a întâmplat totul, mă crezi idiot, îți știu trecutul și știu că ai mai încercat să faci asta o data, știi că eu nu sunt genul care crede în coincidențe. A spus celălalt bărbat. Părea a fi o ceartă care nu urmă să se termine bine din tonul bărbatului, care aveai impresia că mai că îl luă la pumni pe celalalt. De data această cel care vorbea îl puteam vedea, era un tip foarte masiv aș spune, cu trăsături foarte dure, însă ceea ce îl scotea în evidența era cicatricea de pe obrazul stâng, care pornea de la sprânceana până la maxilar.

-Hei încetați, nu are rost, nu o să ajungem nicăieri așa. S-a auzit atunci vocea unei fete, care până acum nici nu o observasem, îmi părea destul de cunoscută.Și atunci mi-am dat seamă, O doamne!, era Lola, ce caută ea aici cu acești doi bărbați și oare despre ce discutau atât de  aprins. Oare Lola avea probleme, oare ar trebui să intervin. Instinctul îmi spunea să sar în acțiune să îmi ajut prietenă, însă partea rațională din mine a intervenit?

Nu Mary! Adu-ți aminte ce ai promis, ca nu o să intri în probleme,doar  întoarce-te și mergi acasă unde te așteaptă un pat călduros și un laptop plin cu seriale de acțiune la care să te uiți, nu ai nevoie de asta acum. Așa e trebuie să plec acum de aici, nu este treabă mea. M-am întors să plec de acolo fără să fac nici un zgomot, era mai bine așa. Nu mă puteam implică în ceva de care nici nu aveam habar, cel mai bine era să vorbesc mâine cu Lola, pentru a înțelege ce se întâmplă.

***

În dimineața următoare mă durea capul îngrozitor, aveam impresia că o să îmi sară de pe umeri și o să o ia la fugă. Mă simțeam îngrozitor și tot ce vroiam era să stau în pat toată ziua, ba chiar am luat în calcul posibilitatea asta, însă am decis să îmi dau fundul jos din pat și să merg să îmi fac o cafea. Mă irită absolut orice, ceasul care ticăia, mașinile care claxonau, până și lătratul câinilor de pe stradă. Era clar asta nu era ziua mea. După ce am făcut un dus rapid și m-am îmbrăcat cât mai confortabil posibil, mi-am prins părul într-o coadă și am aplicat un machiaj natural, eram gata de plecare.

Drumul până la servici a fost cât se poate de enervant posibil, a trebuit să fac slalom printre persoane, să ocolesc copii care alergau bezmetici și să mă cert cu o bătrână pentru că cică nu i-am acordat prioritate să între prima în autobuz. Am ajuns un sac de nervi la muncă iar jeff să gândit că ar fi o idee eu fac inventarul di . „Minunat" am gândit, tot ce îmi doream stau într-o , numărând cutii de lapte. Fără zic nimic înjurând meu m-am apucat de pentru repede.

trecut de prânz când m-am îndreptat spre bar pentru bea o de , Nina pregătea o atunci când clopoțelul de la -auzit, mi-am întors privirea atunci am avut o senzație de deja  vu, erau aceeași care fuseseră acum câteva zile, evident cu ei el. Privirea lui întâlnit -o incredibil de repede pe mea la fel am întors privirea . Am privit cu fi cineva meargă le ia , doar cealaltă mea o la o . Am întors o privire rugătoare spre Nina ea mi- făcut semn din cap mă duc le iau celor noi veniți.

Am tras aer piept, am luat carnețelul m-am îndreptat cu mărunți spre celor trei . M-au zărit imediat iar acum trei perechi de ochi mă priveau. Am încercat nu dau de .

-Cu ce servi. Am întrebat cu vocea , timp ce pe toți trei. Trebuia recunosc faptul arătau bestiali, zici erau scoși dintr-o revista de vedete. Primul dintre ei blond cu niște ochi verzi, doilea cu ochi căprui cu tenul măsliniu, toți erau bine făcuți, iar mușchii erau de proeminenți prin tricou.  Când am întors privirea spre ultimul tip de la masă, vă dau cuvântul meu că m-am pierdut în ochii aceia albaștri atât de intenși, ara prima oară când mi se întâmplă așa ceva și am observat ca și el mă analiză la fel de intens că și mine.

-Trei cafele, te rog. M-a trezit din transă vocea tipului blond. Mi-am ferit privirea, am încuviințat și m-am întors să merg să pregătesc comandă, conștientă că aveam privirile ațintite spre mine. Ei bine nu a fost așa greu, înafară de faptul că îmi tremurau picioarele, cred că am supraviețuit.

Așteptăm tăcută ca Nina să îmi înmâneze cafelele și am aruncată o privire spre masă celor trei și am observat că erau prinși într-o discuție, înafară de tipul cu ochi albaștri, el mă privea pe mine, de data asta nu am mai întors capul, i-am susținut și eu privirea încercând să îl fac să renunțe, însă evident că nu am reușit și atunci am înțeles că defapt „el mă tachina".

M-am întors spre Nina și atunci am observat că aștepta cu tavă întinsă, am luat-o în mână și m-am îndreptat spre masă și după am pus câte o  ceașca în fața fiecăruia, m-am întors să plec însă vocea șaten-ului ma înghețat pe loc:

-Hei ești nouă pe aici, așa-i? Mă întreabă pe un ton curios. Nu te-am mai văzut până acum. A spus în timp ce eu m-am întors cu încetinitorul, văzând că toți așteptau răspunsul meu.

-Da, m-am mutat de curând. Am răspuns, încercând să îmi fac vocea să sune cât mai calm posibil. După care am dat din nou să mă întorc și sa plec însă vocea ultimului tip m-a înghețat din nou pe loc:

 -Ce caută o fată ca tine pe aici, m-a întrebat calm. Nu întrebarea m-a uimit, ci tonul vocii, era atât de impunătoare, încât mă obliga mintal să îi răspund. Am clipit de câteva ori, realizând că stăteam încremenită în față lor, și atunci m-am trezit din transă. Vocea mea mintală a fost prima care a reacționat:Cine se cred tipii ăștia și cu ce drept îmi cer explicații de ce caut eu aici. Dacă uram ceva pe lumea asta cel mai mult, acelea erau interogatoriile.

-Ei bine, când o să aflu, vei fi primul căruia o să îi spun. Am răspuns pe un ton ferm încercând să le dau de înțeles ca nu era treaba lor, și cu astea spuse m-am întors și am plecat fără să aștept să îmi mai adreseze vreun cuvânt. Eram sigură ca toți mă analizau în momentu acela, gândind „ce e cu nebuna asta?", însă nu îmi păsa, atâta timp cât mă lăsau în pace.

 Când am revenit la bar, am observat că Nina mă privea ca și cum încerca să citească pe față mea ce tocmai se întâmplase, însă o privire de a mea a făcut-o să se întoarcă la treabă. Tipii au mai rămas o vreme, vorbind între ei cu vocea joasă în așa fel încât nimeni să nu îi poată auzi.