Capitolul 9

321 26 0
                                    

                         •Jungkoook•
                          ~~~~~~~~~~

Inima îmi bătea ca la maraton.

Parcă timpul a decis să se joace cu mine, am pierdut noțiunea lui și tot drumul până să ajung la spital a părut de ore.

Lacrimi deja îmi apărură. Din vocea lui Junghyun de la telefon mi-am dat seama ca s-a întâmplat ceva.

Intru trântit ușa. În salon se aflau tata și Junghyun.

Tata o ținea pe mama de mână, iar Junghyun se află lângă ei însă fața lui era complet udă din cauza lacrimilor.

Mă duc rapid lângă mama.

-Scumpule! O să fi întotdeauna puternic?

-D-da! spun printre suspine.

-Te iubesc! Îmi pare rău! Nu trebuia să fac asta!

-D-despre c-ce vorbești? reușesc într-un final să întreb.

Își mută privirea către fratele meu.

-Junghyun.....o să ai grijă de el?

-D-da.

- Am doi băieți frumoși și deștepți. Ma-ți făcut să știu cum e să fiu mamă. Iți multumesc și ție, fără tine nu se putea nimic. se uită înspre tata.
Ochii îi jucau și mână liberă îi tremura. Mâna ce era strânsă cu a tatei se desprinde ușor și cade.

Tata își pune capul pe pat, iar Junghyun se îndreaptă spre mine:

-Haide!

Imi pune capul în scobitura gâtului lui și așa cum eram mă scoate din salon.

Mă desprind de el și văd cum mai multe asistente daja intrară.

-Lasa-mă! Vreau sa mă duc la mama!

El mă cuprinde din nou într-o îmbrățișare, eu plângând în hohote, el făcând la fel. Mă strânge mai tare eu acceptând într-un final.

                          •Hye-Hee•
                           ~~~~~~~~

Yoongi se află în fața mea și nu îmi vene să cred ce îmi spune.

Se aude un telefon așa că eu și Yoongi ne întoarcem privirile.

O persoană se pare că asculta conversația noastră.

Imi părea foarte cunoscut.

După ce închide apelul o ia la fugă.

-Era Jungkook? întreabă Yoongi.

-Așa mi s-a părut și mie.

-Haide!

Mă ia de mână și mă duce în sala de repetiții.

-De ce ați....

Vrea sa întrebe Hoseok însă Suga îl întrerupe.

- Jungkook a plecat grăbit. Cred că se duce la spital.

-Îl sun imediat. ne anunță Jin.

După mai multe încercări hotărăsc să meargă la spital.

Toți se îndreaptă spre două mașini însă eu rămân pe loc.

- Ce faci? Haide și tu!

- Nu cred că ar trebui să merg.

-Mergem cu toții inclusiv și tu.

Astea fiind spuse, Tae mă conduce până la o mașină.

                                *
                           *        *

Asteptam în mașina de jumătate de oră.

Au spus că trebuie să aștept, nu puteam intra toți, eram prea mulți.

Mă aflam în mașină cu Jimin.

- Nu înțeleg de ce le i-a atât? spune supărat acesta.

Tăcerea se instalează din nou între noi.

Îmi fac curaj și îl întreb:

- Ce a pățit mama lui?

-Nici el nu știe.

Prin câte trebuie să treacă cu mama sa.

Portiera mașinii se deschide, era Hoseok și Taehyun, și ei așteptau în cealaltă mașină.

-Hye-Hee te ducem noi acasa? întreabă Tae.

-De ce să merg acasă? Nu putem intra?

- Nu mai are rost. spune dezamăgit Hoseok.

- Ce s-a întâmplat? întreabă puțin supărat Jimin.

- Nu se mai află printre noi Jiminie.

Ies din mașină, îl putea auzi pe Taehyun strigându-mă însă nu îmi pasa.

Cum alergam prin spital în cautarea lui Jungkook dau peste cineva.

                        •Jungkook•
                        ~~~~~~~~~

Nu înțeleg de ce micuței ăsteia îl place să se lovească de mine.

Își ridică privirea având niște lacrimi în ochii și își pune mâinile în jurul talie și capul pe pieptul meu.

În acel moment am uitat de toată supărarea pe care o aveam fața de ea, doar am îmbrățișat-o.

Peste o săptămână:

- Ce cauți aici?Cum m-ai găsit?

- Jungkook...

-Pleacă!

- Jungkook....

- Nu auzi?

-Te rog vreau să vorbim!

-Pleacă!

- Nu plec! Nu te las singur!

-Îți amintești ce ți-am spus când ne-am întâlnit prima dată?

- Ce mi-ai apus?

-Că trebuie să mi te revanșezi. A venit momentul!

- C-ce....

-Plecă...nu mai vreau să te văd!

-Spui asta doar pentru că ești trist din cauza mamei tale. Lasă-mă să te ajut!Știu că îți lipsește!

Avea dreptate îmi lipsea enorm însă nu doream pe nimeni în preajma mea.

Am stat departe de toți atât de mult, o săptămână închis în camera mea, iar ea se află acum cu mine.

Nu doream să mă vadă așa, doream să par dur în fața ei însă o lacrimă îmi cade pe obraz.

Se apropie de mine și îmi șterge lacrimă cu degetul ei mare.

Only Tears #J.JK.Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum