Din inima mea frântă
Am scos un pahar de sânge
Și l-am aruncat pe zăpada curată
Distrugând frumusețea imaculată
A iubirii noastre pure
Ce a fost cândva...
M-ai uitat în distanță,
M-ai pierdut în speranță,
Ai venit la locul stabilit,
Însă nu mai m-ai găsit...
Acum ies singură afară
În locurile ce ne plimbam noi odinioară
Și strâng găleți de lacrimi
În urma pașilor mei...
Am rămas rece și fără iubire
Inima mi-a fost frântă din nou în neștire
A fost o iubire frumoasă,
Credeam că va rezista,
Se pare că m-am înșelat,
eu am încetat să mai fiu muza ta.
Îmi adun lacrimile reci,
pline de sânge de data asta-
Corpul mi-e sfâșiat,
durerea ia amploare
Unde s-a dus iubirea?
Care e rostul meu fără ea?
De ce m-am născut dacă sufăr întruna?
Încerc să-mi adun rămășițele de prin zăpadă,
Dar fără rost pentru că au intrat la apă
Și sufletul mi-e stors complet de iubire
Am rămas goală,
pustie,
singură,
neiubită...
Mă strigă suferința, iar eu îi răspund
O așteptam de ceva vreme,
O veneam căzând
în trupul meu cel singur
În care tu vedeai, cândva, o muză-
Devenită acum un cântec plângând.
