Nebunia lui

|•14•|

Ma asez din nou pe covor,incercand sa scriu ceva,atunci cand Rafael se arunca de pe canapea langa mine si incepe sa scrie.Scrie doua versuri dupa care se opreste. Iau foaia si analizez,vrand sa continui.

You know I want you
It's not a secret I try to hide.

Hm...la asta s-ar potrivi cele trei versuri pe care le-am gandit eu inainte de a iesi afara. Iau pixul din mana lui si continui

You know you want me
So don't keep saying
Our hands are tied

-Avem prima strofa,jumatate din a doua si refrenul.* constata Rafael*

Afirm scurt printr-o miscare a capului si incerc sa ma concentrez asupra subiectului.

A trecut o ora....au trecut doua...trei...patru,iar noua nu ne venea nimic in minte,pana cand o idee mi-a traversat creierul.

-Ce ar fii sa vii tu cu prima strofa,asta pe care am facut-o acum,dupa care cu alta si cu refrenul,iar eu dupa cant ce am scris eu si inca o strofa in opozitie cu a ta,un altfel de refren care neaga refrenul tau si dupa ceva care sa cantam impreuna? *intreb eu fericita si repede in acelasi timp*

Banuiesc ca nu a inteles nimic pentru ca se uita confuz la mine cu o  spranceana ridicata.Oftez lung si reiau explicatia povestindu-i cu lux de amanunt fiecare cuvintel referitor la ideea mea. Se uita atent la mine,zambind. Intr-un moment necunoscut imi cuprinde mana si incepe sa-si treaca degetul mare peste incheietura mea,iar in urmatoarea secunda face ceva care m-a surprins.

- Iarta-ma Rhea! *spune uitandu-se fix in ochii mei*

Ridic spranceana dreapta,pentru ca nu am inteles la ce se referea. Isi inchide ochii,ii tine asa cateva secunde,dupa care ii deschide,luand o gura mare de aer si incepand sa vorbeasca din nou:

-Pentru toate rautatile pe care ti le-am facut pe parcursul anilor. Te rog nu intreba de ce ti le-am facut pentru ca nu sunt capabil sa iti spun. *imi destainuie Rafael*

I-am remarcat o lacrima. Baiatul tatuat chiar vorbea serios. Din instinct,mi-am pus mana pe umarul lui si l-am mangaiat zambindu-i.

-Scuze acceptate. *replic ridicandu-ma*

Imi pun geaca si imi iau ghiozdanul,vrand sa plec,insa baiatul cu ochii verzi nu ma lasa.

-Unde pleci? *intreaba*

-Am rezolvat cu melodia. Nu mai trebuie sa stau aici. Ne vedem maine la liceu. *spun eu*

-Dar nu vreau sa pleci.*afirma el trist*

Afirmatia asta m-a dat peste cap total. Nu mai sunt in stare sa fac niciun pas. Tot ceea ce vreau este sa il imbratisez insa stiu ca nu pot. Il urasc. Il urasc,sau cel putin asa incerc eu sa ma mint. Decid sa innoptez aici. El doarme in camera lui,iar eu pe canpea aici.Ma uit pe geam afara. Nu am mai mancat nimic astazi,insa nu vreau sa il deranjez pe Rafael. Ne-am asezat impreuna pe canapea. Eu la un capat si el la altul.Nu zicem niciunul nimic. Doar prezenta lui imi este suficienta. Poate sa nu zica nimic,atata timp cat el este in aceeasi incapere cu mine e de ajuns. Daca imi spunea cineva acum doua saptamani ca voi ajunge sa simt ceva pentru Lorenzzo Rafael Valentinni probabil l-as fi scuipat,insa acum...acum este totul diferit. Ravi a stiut ce face cand ne-a pus impreuna sa facem acest proiect. Culmea este ca tema noastra este iubirea,iar noi ne detestam reciproc. Cateodata ma intreb care a fost motivul tachinarii mele de catre el. Care este motivul pentru care ma detestă. Eu am avut un motiv intemeiat,deoarece mi-a facut toata viata de liceeana un calvar. Ah,baiatule cu ochii de smarald,multe tatuaje si piercing-uri ,ce mi-ai facut tu mie? De ce nu m-am putut indragosti de alt baiat? De ce te-am ales fix pe tine,care nu esti deloc bun pentru mine. Sunt copilaroasa. Trebuia sa gasesc pe cineva matur,nu pe cineva la fel de copilaros. Gandurile mele sunt intrerupte de sunetele stomacului meu,pe care cred ca si Rafael le-a sesizat.

-Hai sa mergem sa mancam ceva! *spune el dupa cateva minute*

-Nu,mutumesc! Nu mi-e foame! *refuz eu elegant*

-Stomacul tau nu este de acord cu tine. *afirma razand baiatul din fata mea.*

Refuz sa ma ridic,iar in cateva secunde ma simt luata pe sus. Ma tin de gatul lui Rafael si ma apropi de el. Imi este frica sa nu imi dea drumul si sa imi rup ceva. Am zis ca ii accept scuzele,nu ca am incredere in el. Ajunsi in bucatarie,Rafael ma pune cu fundul pe blat,el mergand spre frigider. Scoate niste oua,faina,ciocolata,frisca si capsuni. Sar de pe blat si fix cand voiam sa il ajut,ma ridica de talie si ma pune in acelasi loc,adica cu fundul pe blat.

-Stai aici,pitic de gradina! *afirma tatuatul din fata mea*

Ma dau batuta,lasandu-l pe italian sa faca clatitele singur,analizandu-i fiecare miscare. Dupa ce a terminat m-a pus pe picioarele mele . Ne-am luat farfuriile pline cu clatite,intorcandu-ne in living. M-am asezat pe canapea,Rafael urmandu-mi exemplul.