Nebunia lui

|•18•|

"Cand cineva la care tii pleaca pur si simplu,aminteste-ti,ca frunzele toamna nu cad pentru ca vor,ci pentru ca a sosit momentul..."

"Cearta" din noaptea asta mi-a pus capac. Am ajuns la patru noaptea acasa,si ii multumesc lui Dumnezeu ca m-a tinut bine si ca am ajuns acasa teafara.
Mii de ganduri imi traverseaza mintea. Inca sunt putin "traumatizata" daca pot spune asa.

*****

Vocea mamei care urla prin camera mea ma trezeste brutal.Oftez si ma ridic din pat nervoasa. Fac un fus rapid sperand ca nervii si tensiunea din corpul meu se vor evapora,insa ma insel. Ies din baie si aterizez in fata dulapului meu cu o mana in sold.Pantaloni de trening kaki si un crop top tot kaki. Am incaltat o pereche de adidasi de la Nike,o sapca si o jacheta sport. Mi-am prins parul in coada de cal si gata. Fara machiaj fara nimic. Am coborat plictisita,iar la masa manca absenta Raina,imbracata asemanator mie. Mama se uita cand la mine cand la ea ,iar tot ceea ce zice este:

-Ce aveti amandoua astazi? Nu va treziti,chef nu aveti si daca ma uit la voi nici nu zici ca aveti parinti. Zici ca sunteti copii strazii. afirma mama revoltata.

Nu mai scot niciun cuvant,Rania urmandu-mi exemplul.Se ridica luandu-si ghiozdanul. Merg spre usa si o deschid. Inaintam spre masina si ne urcam. Nu scoatem nici macar o vorba tot drumul. Ma gandesc doar la ochii lui verzi nervosi.E un ciudat. Daca are impresia ca o sa ii tolerez toanele se inseala.

Parchez masina si trag frana de mana. Intru in curtea liceului si nici urma de Emmett sau de alti Valentinni. Ma asez la masa cu Kassandrä oftand. M-a simtit ca sunt suparata,asa ca a ales sa nu zica nimic,ci doar sa ma mangaie linistitor pe spate.

Asa a trecut toata ziua. Nici urma de fratii Valentinni. Niciun telefon,niciun semn de viata...nimic...renunt. Maine trebuie sa predam proiectul. Ce fac eu?

__________________________________________

Sper sa va placa capitolul. E scurt stiu...insa nu prea mai am idei