Dirty Game, baby//Justin Bieber

Reunirea

           *Shannon*

         Imi deschid usor ochii, simtind o mare durere de cap si de spate. Am vrut sa ma intind pentru a-mi putea dezmorți oasele dar nu am reușit, tot ce am facut a fost sa scot un geamăt infundat.

         Am observat ca eram intr-o oarecare mișcare dar eu totuși stateam jos. Lucrul acesta m-a facut sa imi incrunt sprancenele provocandu-mi o durere mai mare de cap. Mi-am intors usor capul, observand ca sunt intr-o mașină.

         Mi-am dus o mână pe față frecandu-mi alenea ochii si fruntea. Nici nu observasem ca aveam o perche de catusi ce imi legau incheieturile pana nu m-am trezit si cu cealaltă mână pe față. Am privit imprejur si am vazut ca in față, pe locul din dreapta si la volan se aflau doi polițiști ce duceau o discuție iar in dreapta mea stătea ultima persoană de pe tot globul pe care as fi vrut sa o vad acum.

         Statea linistit, cu o privire dura si privea pierdut in față, in scaunul pe care statea politistul, din dreapta. Am inceput sa il examinez dun cap pana in picioare. Este un barbat format, având mușchi fiind foarte puternic, cred. Costumul pe care il purta ii venea ca turnat pe corp. Ochii de o culoare verde de mare ii ieșeau in evidență foarte bine cu ajutorul parului negru.

         Am tresarit usor cand vocea lui groasa si-a facut prezența in masina, totuși polițiști fiind neatenți la asta.

- " Este numai vina ei ca ne aflam aici. " privind in continuare pierdut in spatele scaunului bleumarin.

          Am stat sa analizez cuvintele lui pentru a-mi da seama despre cine vorbeste. Fata mi-a devenit una mai încruntata față de adineauri, privindu-l cu ura.

- " Nu este vina mamei pentru greșelile pe care le-ai facut tu singur cu mâna ta! " spun aproape strigand simtind cum sangele pulseaza la fel de nervos ca si mine in vene.

          Acesta si-a intors brusc privirea spre mine avand o expresie neutră. Ce este cu el? Este mai bipolar decât Justin. Fața mi-a revenit la normal, avand o tentă de îngrijorare gandindu-ma la ce face si ce crede acum Justin.

         Am fost scoasă din ganduri de aceeași voce grosa care s-a apucat fin nou sa vorbeasca.

- " Dacă nu m-ar fi gonit am fi fost o familie normala. " spuse trist lasandu-si capul in jos

- " Mama nu te-a gonit. Sau poate da, te-a gonit, dar te-a căutat vrând sa-ți zica se te intorci înapoi." o liniste se lasa intre noi pana cand vocea mea s-a facut din nou auzita " De ce ai plecat? " spun privindul confuza gandindu-ma la ce raspuns ar putea sa-mi dea.

- " Eu.. " ofteaza apasat refăcând contactul vizual cu mine " ..venisem acasa beat ca si in alte nopți. Mama te incepuse sa ma certe ca de fiecare dată, fiind beat îi răspundeam și cearta având ca sfarsit eu plecand din casa si intorcandu-ma inapoi dimineață. Doar ca.. in seara ai nu fusese asa. Eram la etaj si ne certam iar tu ai iesit din baie imbracata in pijamale gata de culoare. Erai o fetiță mica, de vreo cinci anișori, nici nu îi implinise-și. Te-am prins de mana vrand sa te duc in camera ta.. doar ca.. eram in zona scarilor si fiindcă eran plin de nervi ti-am dat drumul la mână tu dezichilibrandu-te si.. căzând pe scari. Eram infiorat de ceea ce se intampalse. Ai fost inconștientă timp de vreo treizeci de secunde, timp in care mama ta mi-a zis sa plec, dar nu doar sa plec asa cum faceam de obicei ci.. pentru totdeauna.. și asa am si facut, din seara aia nu am mai băut gandindu-ma de fiecare data cand ma uitam la o sticla de alcool la tine si la ce s-a intamplat. De aceea nu am mai venit acasă. Nu vreau sa crezi ca a fost intenționat cand ai cazut nu vre- " tot monologul lui a fost întrerupt de vocea mea si de mana mea ce îi mangaia antebrațul.

- " Nu a fost vina ta, tată. A fost doar un accident. In casa aia mi-am rupt o mana cand am vrut sa ma dau cu skateboard-ul pe scari, sau cand aproape mi-am rupt gatul vrand sa fac pe spiderman.. tot ce vreau sa zic este că.. nu a fost doar o dată cand am pățit ceva. Poate asa a fost să se întâmple la fel cum s-au intamplat si celelalte, nu a fost vina ta si nu ar fi trebuit sa pleci.. nici nu stii cat am plans de dorul tău.. " spun iar ochii mei începuseră sa se incetoseze.

          Mi-am ridicat mainile prinzandu-l intr-o imbratisare caldă. Nu imi vine sa cred ce se intampla si cum de tot ce s-a întâmplat a fost din cauza unui lucru atât de marunt. Nu este un om rau. Este un om minunat. Regretă atât de mult o greșeală atât de neînsemnată.

         Capul meu era rezemat de umarul lui iar mainile îi mangaiau apăsat spatele. M-am oprit din ceea ce faceam gandindu-ma la ce mi-a zis vrand sa ii spun ceva ce nu am avut parte niciodată sa îi spun.

          M-am depărtat de el privindu-l in ochi si spunandu-I blând.

- " Te iubesc tată! "

         Acesta ma privea bucuros iar lacrimi de bucurie incepeau sa curga pe fata lui si a mea. M-a tras intr-o imbratisare parinteasca strangandu-ma cu putere ca pentru toti anii in care nu a facut-o.

- " Si eu te iubesc draga mea, mai mult decât orice pe lume. "

-------------------------------------------------------------

               Capitolul acesta este mai scurt știu, doar ca am vrut sa fac un moment tată-fiică ca sa știți care a fost problema plecarii lui din familie. Voi posta urmatorul capitol duminica daca voi primi citiri si voturi cât sa stiu ca la vazut cineva iar daca nu săptămână viitoar sigur va veni, de aceea l-am postat mai devreme pe acesta plus ca am vrut un capitol in care sa mai apara puțină fericire.

         Capitol dedicat lui @KatherineRNA

           Okay cam atât a fost, nu uitați sa va uitati daca vreți pe nou mea poveste Psychological disaster. Mulțumesc si la revedere! ♥ :D