Dirty Game, baby//Justin Bieber

capitolul i

Numele meu este Shannon Maria Lane și chiar dacă descrierea este una din cele mai seci existente, nici nu cred că mai are sens să spun că am 18 ani. Sunt random, din moment ce poți observa pe străzi o groază de tipe ca mine. Timiditatea îmi stă până-n gât, iar în același timp sunt extrem de necomunicativă. Am o cea mai bună prietenă, ce poartă numele de Vannesa, ce în fiecare zi mă feremecă cu vocea ei.

Am încercat să o ajut, din moment ce sunt sătulă de melodiile pline de auto-tune de la radio, așa că am încurajat-o să se lanseze pe YouTube, în speranța că o va descoperi cineva.

Mi-am frecat ochii cât de repede am putut, din moment ce alarma părea să-mi devină cel mai aprig dușman, cu al său sunet repetat Trrrrr!. M-am chinuit să nu comentez, chiar dacă am pufnit de câteva ori. Cu cea mai mare lene m-am ridicat din pat, punându-mi în gând să-mi fac rutina de dimineață și să cobor jos. Nările mele erau inundate de mirosul plăcut al mâncării, iar după ce mi-am terminat treaba, am apăsat puternic scările și am observat-o pe mama, ce rotea ceva pe aragaz.

      - Oh, clătite! am țipat, iar ea îmi zâmbi larg.

Masa era aranjată fermecător, fiind convinsă că mă aștepta pe mine. Mama îmi pusese câteva în farfurie, după mă lăsă în voia mea, terminându-și treaba.

     - Bună dimineața, scumpo! rosti mama, stând cu spatele la mine.

     - Neața.

M-am împins în masă după câteva secunde, îndepărtându-mă ușor de ea cu tot cu scaun. Sprijinindu-mă în genunchi, m-am ridicat și m-am îndreptat spre frigider, reușind să cuprind între palme o sticlă de suc Nestea. Revenind la locul meu inițial, am luat paharul gol și am turnat încet.

     - Dragă, știi cumva ce zi e astăzi?

Mama fredonă imediat o melodie cunoscută, așa că m-am gândit să o opresc răspunzându-i.

     - 21 August, de ce?

Imediat ce auzi, mai învârti o clătită, iar în secunda următoare tavanul căpătă o nuanță nouă. Clătita murdară și uleioasă căzu imediat pe gresie; și chiar dacă mai aveam ceva de comentat, m-am abținut văzându-i figura îngrozită.

     - Presupun că pe aia nu o s-o mai mănânc.

     - Scumpo, azi e ziua cea mare. Știi bine, biletul meu pentru plecarea în Japonia e azi.

Când am auzit-o m-am oprit din a mesteca și m-am calmat în sinea mea. Am înghițit imediat și am părăsit tacâmul pe marginea farfuriei, iar când mama începu din nou să se panicheze, oricât de plictisită aș fii, mi-am încolăcit brațele în jurul ei. Își iubea extrem de tare serviciul, iar o nouă promovare adusese câteva clipe de fericire în inima ei. Însă atunci când auzi că va trebui să se mute, acceptă destul de greu ideea. A vrut să vin și eu cu ea, dar am refuzat-o știind cât de greu o să-mi fie să mă acomodez. Și în cazul ăsta, nici nevoia de bani nu îmi poate acoperii dorința de a mă maturiza.

     - Poate ar trebui să facem bagajele, îi spun.

     - Shannon, o aud cum îmi rostește numele. Dacă nu vrei, nu voi pleca.

Tăcu.

     - Îmi pot găsi alt loc de muncă, nu e nici o problemă.

     - Nu. Mi-am promis mie că te vei duce, trebuie să te duci. Mereu mi-am dorit să mă maturizez.

O parte a minții mele ar fi oprit-o imediat, însă conștientă că schimbările sunt întotdeauna bine venite, ar trebui să stau departe de ea măcar pentru un an. Urma să mă duc la facultate și când voi termina o voi urma, cel mai probabil. Nu doream să o distrug, să-i fur dorința de a face o carieră. Am luat-o de mână și am urcat să facem bagajele.