Hex

Capitolul 14

Insist să ascultați melodia de la media. Am dat de ea aseară, când aveam deja scris jumătate de capitol și am zis, asta e! E melodia perfectă pentru capitol!

HEX 🌎

A doua zi, după cursa cu Viktor, m-am trezit la primele ore ale dimineţii pentru a prinde ora de matematică care începea la opt. Și nu pentru că aveam eu prea mult drag de materia în sine, pe naiba! O uram în draci, la cât de banală mi se părea, însă aveam un motiv întemeiat pentru care eram dispus să mă trezesc atât de devreme; voiam să o văd pe Sunny.

Seara trecută fusese una destul de plăcută, mai ales că am avut șansa să o introduc mai bine în cercul meu de prieteni, iar întâlnirea dintre ei decursese mai bine decât m-aș fi așteptat. Poate că asta nu însemna că după o singură noapte lumile noastre aveau să se întrepătrundă într-atât încât să cred măcar că situația delicată care încă persista între noi avea să se rezolve ca prin magie, de la sine. Eram conștient că Sunny încă se simțea nelalocul ei lângă mine sau amicii mei, atât din cauza comportamentului nostru, cât și din cauza principiilor cu care era învățată de familia sa, însă îmi plăcea să cred că lucrurile avea, încet, să o ia pe făgașul normal.

Sau, dacă nu, măcar să rămâne amândoi suspendați în lumea noastră, acolo unde nu conta gura lumii sau ochii iscoditori care ne urmăreau ca niște umbre.

I-am dat mesaj lui Sunny întrebând-o dacă vrea să meargă cu mine cu motorul, însă nu primisem niciun mesaj înapoi, motiv pentru care am ieșit îngândurat pe ușa de la intrare, urmărind cu privirea gazonul vecin, unde plutea o liniște continuă care parcă îmi ardea timpanele. Am căscat obosit, simțindu-mă complet secătuit de puteri după cursa din seara precedentă, și m-am întrebat preț de o secundă dacă a meritat sau nu să mă trezesc la ora asta absurdă, dacă nu aveam să-mi îndeplinesc scopul pe care-l aveam în minte.

M-am scotocit prin geaca de piele după pachetul de țigări care parcă se frânse în mâinile mele, și am răsuflat ușurat când am constatat că mai aveao o țigară rătăcită prin pachet, ruptă, ce-i drept, din partea de sus. Am aprins-o cu o brichetă, trăgând cu nesaț fumul gros și înnecăcios direct în plămâni, și am gemut aproape ca un răcnet când am simțit golul acut din stomac, pesemne din cauză că nu mai băgasem nimic în gură de mai bine de o zi. Maţele mi se zvârcoleau ca dracu', iar capul începea ușor să-mi fâsâie ca o oală la foc mocnit.

Începeam să am o stare nasoală, care urma să se transforme în ceva și mai grețos în momentul în care ușa casei vecine se deschise cu un scârţâit surd, lăsându-se la iveală pe Sunny și pe mama sa, Aurora. Şuşoteau una cu alta, râzând de cine știe ce căcat, iar în momentul în care am făcut un pas lateral pentru a mă face și mai observabil, am simțit că nu pot interveni între ele la vederea expresiei ce-i umbri imediat chipul lui Sunny.

Uram nenorocita aia de expresie. Mi-era scârbă de ea. Și totuși o toleram.

Ca și cum aș fi știut că în momentul în care aș fi decis să nu mai trec cu vederea schimbarea de comportament a iubitei mele când venea vorba de familia sa din înalta societate aș fi pierdut-o definitiv. Fără să mai am o șansă la ea.

Și nu voiam asta. Nu voiam să renunț la Sunny din simplul fapt că familia sa ar fi fost împotriva noastră sau că gura lumii ar fi însemnat mai mult pentru ea decât propria noastră relație. Aș fi mințit dacă aș fi spus că nu simțeam că luptam de unul singur în unele momente, că mă strofocam ca un nebun de dorul ei doar pentru a o mai ține puțin în brațe sau pentru a-i mai simți putin dulceața buzelor, însă adevărul era că existau clipe în care mă săturam. Mă săturam și scoteam tot ce era mai rău din mine.