Hex

Capitolul 13

/play the song/

LUNA 🌙

— Vrei să mergem în weekend la cumpărături doar noi două?

Îmi ridic capul din telefon pentru a întâlni expresia destul de încurcată a mamei, și preț de o secundă încerc să mă gândesc dacă ea tocmai mi-a propus asta sau e doar rodul imaginației mele. Când observ că ridică slab din sprânceană, ca și cum ar aștepta un răspuns din partea mea, îmi dau seama că femeia vorbește cât se poate de sincer.

Înghit în sec.

— De ce ai vrea să facem asta?

Fruntea i se încreţeşte abia vizibil, mascând parcă o iritare ciudată. Lasă revista de bucătărie să-i cadă în poală, lingându-și mai apoi buzele cu o lentoare agonizantă.

— Pentru a mai petrece puțin timp mamă-fiică, ridică scurt din umeri. Știu că nu am mai făcut asta de mult, și nu vreau să ajung în stadiul în care să nu-mi mai cunosc propria fată.

Capul mi se înclină de unul singur într-o parte, în timp ce respirațiile fac aerul să-mi coboare lent spre plămâni, lungind parcă momentul la nesfârșit. Privesc fix spre ochii săi cafenii, umbriţi pe alocuri de niște riduri ameliorate de cremele mirositoare cu care tot se dă în fiecare zi, și mă întreb preț de o clipă, oare chiar crede ceea ce îmi spune?

Sau, și mai bine, oare ea chiar se așteaptă să o cred?

Relația mea cu mama se răcise considerabil în momentul în care Sunny apăruse în viața noastră, și mereu am crezut că a fost din cauza că eu nu fusesem ceea ce ei așteptau de la mine. Abia mai târziu aveam să aflu motivul pentru care mereu existase o bandă de separație între noi, pe care nu aș fi putut să o depășesc oricât de mult aș fi încercat și oricât de mult m-aș fi străduit să mă ridic la nivelul așteptărilor mamei. Cu tata fusese însă altă poveste; mereu ne pusese pe amândouă pe picior de egalitate, tratându-ne cu același respect și iubire așa cum ar fi trebuit să o facă orice părinte, și nu cred că aș putea să-i mulțumesc vreodată îndeajuns pentru acest lucru, căci mă salvase, în atât de multe feluri.

Faptul că mama încearcă acum să se apropie de mine în asemenea circumstanțe mă face să mă gândesc doar la Sunny, și la felul în care reușea să o îmbuneze pe mama în toate privințele, fără ca măcar să se strofoace prea tare. Gândul că ar încerca să caute la mine ceea ce văzuse la ea îmi aduce un gust amar pe buze, făcându-mă în același timp să fiu iritată, dar totuși nepăsătoare.

Nu vreau să devin Sunny pentru ea, la fel cum, în acest moment, nu vreau ca ea să devină mama care fusese pentru Sunny.

Îmi deschid buzele pentru a răspunde ceva sec numai pentru a scăpa de situația asta, însă sunt oprită în loc de sunetele alarmante ale sirenelor ce par a împânzi întreaga casă. Îi întâlnesc imediat ochii mamei, care par mai mult decât surprinși de cele auzite, și ne ridicăm de pe scaune în același timp, îndreptându-ne spre fereastră.

— Ce se întâmplă aici? murmură pe un ton grav, aproape înspăimântat, iar inima îmi bate brusc mai tare atunci când dau draperiile de la geamul bucătăriei la o parte, observând mașinile de poliție parcate în fața casei vecine, ţiuind de zor cu niște răcnete asurzitoare. O aud pe mama cum mormăie ceva indescifrabil printre buze, însă singurul lucru pe care mă mai pot focusa este mașina înconjurată de pretutindeni de polițiști. Mașina lui Bibi.