Hex

Capitolul 3

LUNA 🌙

— N-ai dormit prea bine aseară?

Vocea tatei mă face să tresar pe nesimțite și să-mi întorc cu mișcări amorțite gâtul înspre scaunul său. Întoarce o altă pagină din ziar, punându-și ceașcă de ceai înapoi pe farfurioara ce stă pe post de suport. În secunda următoare, ochii săi de albastru nocturn se contopesc cu ai mei. Înghit în sec, reluând în mână furculița aruncată în farfurie. Mâncarea e rece deja, și simt că oricum nu mai am poftă de ceva, oricum. Privesc indignată ouăle fierte, încreţindu-mi fruntea din cauza durerii de cap.

— Nu tocmai, răspund în cele din urmă, evitând pe cât posibil privirea tatei. Îmi pot da însă seama că mă analizează atent, ca de fiecare dată când simte că se ascunde ceva mai mult în spatele răspunsurilor mele categorice. Știe însă și că dacă aș vrea să vorbesc cu el aș face-o, căci el a fost mereu una dintre singurele persoane care într-adevăr știe cum să mă asculte și să îmi dea un sfat bun. Iar acum, când simt că mi se întoarce stomacul pe toate părțile, iar capul îmi zvâcneşte în temple, decide să nu mă chestioneze mai departe, reluându-și atenția asupra știrilor din ziar.

— Facultatea începe peste o săptămână, Luna. Ai de gând să mai continui cu slujba asta part-time?

Îmi ridic acum interesată ochii spre el. Sprâncenele mi se apropie milimetric, iar buzele încep să mă mănânce.

—  De ce nu? Nu strică să mai fac și altceva în afara școlii.

— Știu, dar mai știu și că notele tale nu-s prea strălucite momentan, iar examenele se apropie cu repeziciune. Nu vreau să ajungi în situația în care să nu reușești să te împărți între cele două. Dacă ai nevoie de bani, trebuie doar să-mi ceri, Luna.

Îmi prind buza de jos între buze, simțind un ciudat gol în piept. Gâtul mă arde pe interior, odată cu stomacul pe jumătate gol.

— Vreau să continui. Și voi trece și examenele! Oricum, mama m-ar pedepsi o lună întreagă dacă i-aș face reputația de rușine...

Încerc să-mi ascund pe cât posibil iritarea din glas, dar nu-mi merge nicicum. Iar tata mă simte imediat, căci regret instantaneu cele spuse atunci când privirea sa încă blândă o întâlnește pe a mea.

Oftează.

— Știi care e problema cu Aurora, Luna. Înțelege-o, și mai lasă de la tine. Chiar nu vreau să se destrame familia asta mai mult decât e deja.

Nu mai spune nimic în plus. Se ridică în secunda următoare de la masă, luându-și pe umeri paltonul de iarnă, și se îndreaptă tăcut spre holul de la intrare. Sunetul de ușă care se deschide și închide mă face să îmi las obosită capul în palme, și să suspin lung.

Dacă tata are impresia că problema familiei noastre mai poate fi remediată, se înșală amarnic. Nimic nu va mai putea fi la fel, iar soarta noastră fusese deja scrisă în momentul în care ea a dispărut din viața noastră. Ca și cum fusese stâlpul de susținere, și odată cu plecarea ei ne prăbușisem în cea mai adâncă prăpastie. Iar acum, în momente ca acestea, aș da orice ca Sunny să se întoarcă din morți și să aducă din nou zâmbete și fericire în jurul său. Ea fusese mereu cea care strălucea mai ceva ca soarele, și inocula totul în jurul său cu energia sa. Acum, totul pare simbru și întunecat, ca o noapte înnorată de iarnă, când gerul și frigul năprasnic ar domina întreaga realitate.