Cauți o limită. O găsești. O depășești. Cauți o altă limită și repeți ceea ce ai învățat. Unii ar spune că asta e calea spre fericire. Eu spun că nu prea e așa. Dacă nu reușești să te bucuri de acel moment, de acea clipă, totul e în zadar. Așa e și cu oamenii ăștia pe care îi iubim. Azi sunt aici, dar nu ai siguranță pe ziua de mâine. Oamenii nu se schimbă. Își schimbă doar prioritățile. Dacă privești atent în trecutul lor ai să înțelegi cum o să le fie viitorul. Pentru că totul se rezumă la două lucruri matematice: totul este o sumă de alegeri, iar fericirea este o necunoscută în orice problemă!
///
Te-am iubit cu mult timp înainte să știu cum îți arată chipul, cine ești sau cum vorbești. Te-am iubit când îmi respirai prin gânduri și-mi alergai prin suflet. Tu erai a mea liniște, dar și a mea neliniște. Te-am iubit când mi se părea că mă prinzi de mână seara în sufragerie și-mi șopteai că mă vrei lângă tine în dormitor. Când aleator îmi spuneai că vrei ciocolată de pe buzele mele. Că vrei să-mi simți gustul pielii mele când vorbele mele nu puteau să-ți aline al tău dor. Că nu ți-am cerut niciodată nimic. Și când te-am vrut te-am făcut să îți dorești să-mi dai. Nu ca un milog ce își cerșește gramul de iubire. Doar ca un câștigător ce se antrenează mereu pentru o poveste denumită pe scurt: idilă!
Uită tot ce ai învățat până la mine. Acum vino mai aproape! Privește-mă în ochi și spune-mi că eu nu sunt acel om pentru tine! Vreau să crezi că poți să fugi departe cât încă mai ai o șansă de supraviețuire! Vreau să-ți păstrezi doar o amintire. Caldă, așa ca tine! Nu vreau să-ți devin demon iubire! Vreau să-ți schimb universul în gândire. Că mai sunt oameni buni și calzi, și harnici, ce visează la un paradis ce poartă numele tău iubire. Nealterat. Ăsta e cuvântul ce îmi vine acum pe buze. Greu să trăiești în neștire. Greu să te mai „pictez” în cuvinte ce nu-și mai au rostul când tu ești acolo, iar eu alerg de pe aici până acolo. Poate că am stricat acel paradis pur cu al meu gram de nebunie, sau poate doar ai să înțelegi că aceste cuvinte nu au fost menite să îndrepte un rău mai mic spre un rău mai mare. E doar o scrisoare. Ca aia ce încă zace pe masa aia mare din sufrageria unui suflet îmbătrânit de atâta dezamăgire. Acum să nu începi să-mi spui că mă mai vrei că între noi e târziu… iubire!
