Am stat în seara asta de vorbă cu mama mea, ca niciodată parcă.
Relația dintre mine și mama mea nu e tocmai o relație unde totul e roz, din contră, chiar ne ciondănim destul de des iar mama mea e o persoană foarte rece de felul ei. Îi spun foarte rar că o iubesc, iar ea nu-mi spune decât foarte rar. Nu-mi amintesc ultimul ”te iubesc” ieșit din gura ei. Cert e că mă iubește. Știu asta.
M-am așezat la masă alături de ea și am început să mâncăm. Nu-mi amintesc cu exactitate motivul, însă mama mea și-a amintit de bunica ei, adică străbunica mea, pe care am avut ocazia și ..onoarea, dacă pot spune așa, să o cunosc. O femeie care a trecut prin multe greutăți, dar o femeie puternică. Am rămas cu un sentiment ciudat după ce mi-a povestit totul. Parcă sună a basm, parcă e o poveste scrisă într-o carte, parcă e un film…
Străbunica mea provenea dintr-o familie destul de înstărită. S-a îndrăgostit într-o zi de un bărbat, însă acesta era sărac. Străbunica mea a fost amenințată de familia în care trăia că dacă continuă să țină legătura cu acel bărbat, o vor alunga de acasă. Aceste vorbe păreau să nu o deranjeze, căci a renunțat la toată avuția pentru a rămâne cu bărbatul pe care îl iubea mai mult decât orice pe această lume.
Săraci, dar fericiți, au reușit să-și întemeieze o familie și să-și crească pruncii așa cum au putut. Unul din ei, însă, a decedat. Erau atât de săraci încât nu aveau cu ce să-l îngroape, dar străbunicul meu a rupt lemne dintr-un gard pentru a construi micul sicriu în care avea să fie înmormântat bietul făt.
Cu toate acestea, străbunicul meu nu a fost un om cinstit. A umblat cu tot felul de femei iar în final a părăsit-o pe străbunica mea. Aceasta a fost nevoită, cu greu, să-și crească pruncii. De una singură, a fost nevoită să lupte și să facă tot posibilul ca celor mici să nu le lipsească…..prea multe.
Așa a trecut timpul, însă iubirea ei pentru acel bărbat nu s-a stins, iar aici vine lucrul care m-a marcat. După atâția ani, (îmi amintesc chiar și eu, pentru că am fost de față) când străbunica mea împlinise 80 și ceva de ani, acel bărbat a căutat-o (și a găsit-o, evident). Străbunica mea a făcut tot posibilul să se mute cu el. A trebuit să se certe cu toată familia, lucru peste care a trecut cu ușurință, pentru că susținea sus și tare că ea…încă îl iubește.
Când în sfârșit s-au mutat împreună, îmi amintesc chiar ultima dată când am vizitat-o, mi-a spus că nu e fericită, că regretă că …după atâția ani în care ea l-a așteptat, l-a iubit și l-a iertat în ciuda faptului că a fost trădată de nenumărate ori… el încă o batjocorește.
Îmi place să cred că ..o femeie atât de puternică ca ea, nu a murit cu regrete. La înmormântarea ei am plâns, m-a durut enorm de mult pentru că am respectat-o pentru tot ceea ce a făcut, pentru că a luptat pentru visele ei. Îmi amintesc cu drag de ea și-mi lipsește teribil.
