Lacrimi de tristete si durere (jikook)

#CAPITOLUL 27#

#perspectiva autorului #
Era dimineata, Jimin nu a putut să doarmă, toată noaptea, de câteva zile avea același coșmar si simțea că urmează să se întâmple ceva, dar spera ca totul e doar in imaginația lui și că starea lui se datorează copilului. La un moment dat, Jimin a simțit cum Jungkook l-a luat în brațe sarutandu-l pe gât.
-Jiminie...de ce esti treaz la ora asta? Te simti bine? Ai nevoie de  ceva?
- Nu, sunt bine, doar ca....Mi-e teama sa închid ochii.
- De ce? Daca s-a întâmplat ceva, spune-mi.
Jimin s-a întors cu fața la Jungkook privindu-l în ochi.
- Mi-e teama sa nu te pierd....
- Nu o sa pierzi...sunt langa tine, mereu voi fi, nu pot permite să ți se întâmple ceva...
- Jungkook, nu ai inteles....De câteva zile am cel mai groaznic coșmar, în care tu esti cel rănit, nu eu. Nu am nevoie sa ma protejezi pe mine mereu, trebuie să ai grijă si de tine.
- Da, dar fără tine eu nu exist, daca te pierd pe tine, ma pierd si pe mine....
- Kookie, nu stiu de ce dar mi-e atât de frica. Vreau sa sti ca orice s-ar întâmpla as renunta la viata mea ca sa te salvez pe tine.
- Nu o sa te las sa faci asta, vreodata...prefer să mor decât să te las pe tine sa te sacrific pentru mine.
- Da, dar...
- Gata, hai sa nu mai vorbim despre asta ok?
- Bineee...doar ca...
- Ce mai e?
- Te iubesc...
- Și eu, mult de tot.
La un moment, au auzit o bătaie în usa.
- Da, intra!
- Buna dimineața!!
- Aunty, Ce faci aici?
- Cum adică ce fac aici? Am grija de voi ca de fiecare dată.
- Adică, te-ai intors sa stai cu noi?
- Păi, cred ca da, nu am putut sa-l refuz pe Jungkook.
- nu pot sa cred ca o sa stai cu noi de acum, sunt atat de fericit!!
- Și eu sunt...dar Gata, aveti program astăzi!
- Stai ce?!
- Da, Jungkook, mi-a spus sa ma ocup de activitățile voastre zilnice si asta am facut.
- Ok....
- Bun, Jungkook ai o întâlnire de afaceri la ora 8, asa ca ar trebui să te grăbești, după trebuie să te întorci acasă, pentru că trebuie să mergi cu Jimin la spital.
- Stai, de ce trebuie sa merg la spital?
- Cum adică, de ce sa mergeți la spital? Tu ai uitat ca aștepți un copil? Plus ca trebuie să-ti faci analizele sa vedem daca boala ta a mai evoluat sau daca tratamentul a avut un rezultat bun.
- oh, asa e...
- Așa, iar la ora 20, trebuie să mergeți la aniversarea lui Jin.
- Am uitat complet de ziua lui Jin hyung.
- de asta sunt eu aici. Hai, repejor.
Aunty a iesit din camera cu un zâmbet pe buze, asta facandu-i pe Jimin si Jungkook mult mai confuzi.
- Ce e cu ea? Spune Jimin uitându-se la Jungkook.
- Daca iti spun ca nu stiu, ma crezi?
- Imi place de ea asa...
- Sincer, si mie....
___________________________________________

#perspectiva lui Jungkook#
De cand am ajuns la birou nu pot sa ma gandesc decât la Jimin. Mi-e atât de frica de ce o sa-mi spuna Hoseok. Dacă starea lui s-a înrăutățit, daca asta o sa afecteze si copilul. Stiu ca s-a simțit bine în ultimul timp dar nu pot sa stiu care e starea lui cu adevărat. Stiind ca are cancer ma face sa ma îngrijorez, nu e ceva de care poti scapa cu usurinta deși Hoseok m-a asigurat că e înafara oricărui pericol. Nu pot sa nu ma îngrijorez dar în același timp nu ma pot opri din a ma invinovati. Stiu ca eu sunt vinovat pentru toate lucrurile prin care a trecut si trece el acum. Deși el mi-a spus că nu trebuie să mă mai gândesc la asta, dar ma doare ,nu vreau sa arat asta în fața lui, nu vreau sa vada ca nu am trecut peste.
Mi-am auzit telefonul sunând, asta reușind să mă distraga de la gândurile mele.
(Convorbire telefonică)
- Jimin, s-a întâmplat ceva? Esti bine? De ce ai sunat?
- Hei, calmeaza-te  de ce esti asa de agitat?
- pentru că am crezut ca ai pățit ceva...
- Sunt bine, nu-ti face probleme, te-am sunat sa te intreb cand o sa vi pentru ca am crezut ca intalnirea ta s-a terminat acum o ora, si ma gândeam că a intervenit ceva.
Nu-mi vine să cred că am uitat, m-am pierdut în gânduri și am uitat ca trebuia sa merg cu Jimin.
- O sa vin acum, am avut ceva de rezolvat si de asta am întârziat.
- Ok, te astept...
(Convorbire telefonică încheiată)

*peste o oră*
După ce am coborât din mașină, l-am luat pe Jimin de mana, si am intrat în spital. Am observat ca ceva era în neregulă cu Jimin, puteam sa vad asta după expresia feței  lui care s-a schimbat în momentul în care am intrat.
- Jiminie ce e?
- Nimic....
- Știai ca nu poti sa ma minti?
- Dar nu mint.
- Jimin!
- Bine...mi-e frică de ce o sa urmeze, atât...
- Stiu, si mie imi este dar trebuie să vedem ce se petrece. Ai incredere in mine?
- Da, întotdeauna o sa am...
- atunci...după tine...