Scapa cu viață

Capitolul 17

Inapoi in prezent

Din perspectiva lui Aiden

     Sunt inca pe jos si procesez ceea ce tocmai s-a intamplat. Eric si Simon sunt aici. Nu i-am mai vazut de cand am plecat pe nepusa masa din Paris cu o zi inainte. Nu sunt suparati? E imposibil! Doar Eric m-a abordat, Simon nu a spus nimic. O nu, nu a spus, dar acum imi arunca o privire ca de gheata in timp ce isi urmeaza fratele. Lisa si Emma s-au apropiat de mine.

    — Esti bine? Ma intreaba Lisa in timp ce ma ridic.

    — Da, ii raspund, stergandu-mi praful de pe haine.

    — Despre ce a fost vorba? Adica ce a insemnat tota chestia asta? Si ce ti-a spus la ureche tipul ala? Intreaba ochi albastri fara oprire facandu-ma sa rad. De ce razi se rastii ea la mine.

    — Scuzee, spun eu inca razand, dar stii esti draguta cand vorbesti fara opripre. Nu termin bine de spus aceste cuvinte ca ea se si imbujoreaza.

     — Nu-i asa, spune Lisa plasandu-se in spatele ei imbratisand-o.

     — Lisa, mai usor, nu mai am aer. Si tu, spune intorcandu-se spre mine, nu ne-ai spus cum stau lucrurile.

     — Bine, bine, spun si le trag dupa mine intr-o sala libera. Uite cum sta treaba, gemenii se numesc Eric si Simon si ii conosc de acum 3 ani, cand am fost in vacanta la Paris. Spun asta fara sa le dezvalui tipul de relatie pe care l-am avut cu ei.

     — Okk, dar care a fost treaba cu imbranceala de pe hol? Spun amandoua in cor.

     — Ei bine, nu ne-am despartit in relatii prea bune, dar nu mai conteaza. Am antrenament, spun dupa care o sarut pe Lisa si o sicanez putin pe ochi albastri. Plec, iar fetele se indreapta spre iesire.

     Ma indrept spre sala de sport, soarele imi incalzea pielea, iar vantul adia usor. Intru si nu dau de nimeni, gandindu-ma ca trebuie sa fie in vestiar. Cand intru dau doar de Eric si Simon realizand ca a venit timpul sa dau explicatii. Ma indrept spre ei cu capul sus.

     — Trebuie sa vorbim, spune Eric rugandu-si fratele sa ne lase singuri. Simon pleca, dar nu inainte de a-mi arunca o privire, privire din care am inteles ca o sa trebuiasca sa vorbesc si cu el mai tarziu.

     — Explica! Explica! Urla el la mine. Explica ce s-a intamplat acum 3 ani. Tu esti cel care a venit atunci la mine sa-mi spuna ca simte o atractie, o atractie ce s-a transformat in ceva frumos, si tot tu esti cel care m-a lasat sa astept in fata turnului Eiffel ca un prost toata noaptea. Ai plecat si ti-ai schimbat numarul de telefon, si mai blocat peste tot, si pe Simon la fel. M-ai ranit idiotule, spune si ma loveste in piept cu pumnul, si desii am incercat sa trec peste, am incercat sa te uit, sa ma angajez in alte relatii...
...nu am putut. Nu am putut sa te uit si inca doare, doare chiar si dupa atatia ani, spuse toate astea cu vocea tremuranda, lovindu-ma incontinuu si cu lacrimi in ochi. Imi pare rau sa-l vad asa, nici eu nu cred ca am trecut peste, cel putin nu de tot, dar acum sunt cu Lisa si imi este bine. Imi ridic mana si ii sterg lacrimiile. Nu-mi place sa-l vad asa.

     — Te rog, spune-mi! De ce ai facut asta?

Vorbele lui conduc la aparitia unui nod in gat.

      — Nu stiu sa-ti spun sigur, de ce am ales sa plec. Asa am simtit si stiu ca te-am ranit. Si nu am fost niciodata bun la despartiri si simteam ca ma indragostesc de tine. Si mi-a fost frica, nu stiu cum sa reactionez la iubire, pentru ca nu am simtit-o niciodata. Asta din cauza familiei mele distruse. Mama a murit la nastere, asa ca tata a fost cel care m-a crescut, iar el era, de fapt nu conteaza. Am vazut o licarire in ochii lui cand i-am spus lucrurile astea, dar nu am vrut sa fac supozitii despre ce ar putea fi vorba. Stiu ca e o scuza jalnica, continui, asta fiind minciuna pe care i-am varat-o pe gat, cu exceptia faptului ca ce am spus despre indragostit si faptul ca n-am simtit niciodata iubire din partea familiei era adevarat. Si speram ca fratele lui nu i-a spus ce s-a intamplat intre noi.

      — Imi pare rau, spuse el, dar asta nu schimba faptul ca m-ai ranit.

      — Stiu, scap cuvantul incet printre buze in tmp ce el trecea pe langa mine inaintand spre iesire. Am ramas acolo inca putin cu capul in pamant, varsand o singura lacrima, astfel incalcand promisiunea ca nu o sa mai plang niciodata. Promisiune pe care am facuto cand i-am parasit.

     M-am intors pe calcaie si am plecat spre iesire. In timp ce treceam pe langa baie 2 maini ma trag inauntru si aud un tac, semn ca usa a fost incuiata. Mi-am ridicat privirea si am dat cu ochii de Simon, extenuat deja de discutia avuta cu Eric si indurerat in acelasi timp, cad in bratele lui. Vars inca o lacrima, o lacrima si pentru el. Ultimele mele doua lacrimi, dedicate lor.

     — Totul o sa fie bine, spune mangaindu-mi spatele.

     — Nu esti suparat pe mine, il intreb? Dar cum termin de rostit intrebarea imi dau seama ca sunt prea naiv sa cred asta.

     — Ba normal ca sunt, si ranit. Raspunsul lui ma loveste din plin.

     — Imi pare rau, spun eu. Stiind ca scuzele mele nu-i folosesc.

     — Degeaba, spuse. Ma bucura faptul ca regreti, dar in acelasi timp nu ma ajuta cu nimic.

      — I-ai spus lui Eric despre ce s-a intamplat intre noi? Intreb reticient si cu frica.

      — Normal ca nu, doar eu sunt cel care am vazut cum sufera in fiecare zi, doar nu sunt un monstru sa-mi fac fratele sa sufere si mai rau. Stiu ca daca ar stii l-ar durea imens. Dar in acelasi timp cat el vedeam cum este distrus de durere, sufeream si eu, dar nu puteam sa o fac de fata cu el, ce i-as fi spus, asa ca in fiecare seara timp de vreo doua saptamani ma incuiam in baie si plangeam departe de ochii lui. L-ai ranit, dar pe mine mai ranit si mai mult, pentru ca eu nu am avut sansa sa sufar ca el, eu a trebuit sa ma ascund ca sa o fac.

      — Sunt constient de ce am facut si regret nespus. Loveste-ma! Loveste-ma! strig la el. Loveste-ma! la naiba. El se uita la mine cu ochii sclipind si ma trase in bratele sale.

      — Nu as putea sa te lovesc niciodata, orice mi-ai face spuse incet.  M-a strans cu putere si atunci am stiut ca trebuie sa-i spun adevarul.

      — Pe fratele tau l-am mintit, dar tie pot sa-ti spun adevarul. Adevaratul motiv pentru care am plecat este.... Shhh, nu vreau... incepu el, dar nu m-am oprit, este pentru ca v-a placeam pe amandoi si nu am putut alege cu cine sa ma vad si orice as fi facut oricum v-as fi ranit. Nu am avut de ales. Am facut ce am crezut ca e corect. Imi pare foarte rau, si inteleg daca nu o sa ma iertati niciodata.

      — Termina cu prostiile, o sa te iertam, mai avem nevoie de timp, dar o sa te iertam.

      — Du-te, ii spun, sigur fratele tau de cauta. Imi da drumul si pleca aruncandu-mi o ultima privire. Am ramas singur in baie cu un singur gand. Poate voi o sa ma iertati, dar eu nu pot sa ma iert.

     Nu am primit raspunsuri de la voi, dar m-am hotorat sa continui cartea. Fac asta pentru mine, pentru ca mi-am propus sa o fac si nu am sa ma las pagubas. Sper sa cititi cu placere acest capitol.

P.S. La media este Simon