Scapa cu viață

Capitolul 15

     Lacrimile imi curg siroaie pe obraji, in timp ce el ma tine strans si isi afunda mana in parul meu. Nu vreau sa simt asta, dar nu ma pot aptine, are ceva  ciudat de familiar, dar nu pot sa-mi dau seama ce. Rup imbratisarea si imi sterg lacrimile de pe obraji.

     — Hei, nu-ti face griji totul o sa fie bine, spune el si zambeste, dezvaluind gropitele din obraji.

    — Ce tot vorbesti acolo, i-o trantesc eu. Nimic nu e cum trebuie, asta nu e normal, nu poate fi.

    — Cum sa nu fie, adica uita-te la mine, normal ca esti atras, arat intr-un mare fel, dar nu asta conteaza, conteza cum esti tu.

     — Nici nu ma cunosti, de ce iti pasa cum sunt?

     — In primul rand, esti dragut, al doilea ar fi pentru ca esti asa din cauza mea.

     — In sfarsit iti asumi vina.

     — Uite baiete, se rasteste el la mine, m-am saturat de toata povestea asta ata cum ca eu as fi de vina. De vina pentru ce? Pentru ca esti atras de mine? Eu incerc sa ma port frumos, dar nu am timp de prostiile astea. Nu e vina mea ca nu esti sigur pe tine si ca nu esti indeajuns de matur sa accepti ca iti plac baietii. Daca vrei sa vorbeste despre asta si esti pregatit sa accepti cine esti de fapt intra in casa, daca nu, poti traii in minciuna ca multi altii. E alegerea ta.

     Cuvintele lui imi rasuna in cap, fragmente de amintiri navalesc si cateva fantezii se formeaza in timp ce eu stau blocat si ma gandesc.

     — Foarte bine, sa intram zic.

     El o lua inainte, iar eu il urmez, ne intoarcem in living acolo unde il lasasem pe fratele sau asteptand.

     — Ei bine? Ce s-a intamplat, spune curios.

     — Nimic, iti povestec mai tarziu, spuse fratelui sau si isi intoarse fata spre mine. Mergem sus in camera mea, spuse si ma trase dupa el pe scari.

     Camera lui era draguta, nimic special, dar draguta.

     — Stai jos, spune dupa ce deja ma trantise pe pat. Se aseaza langa mine si incepe sa vorbeasca.

     — Okk, hai sa rezolvam asta. Deci te atrag, iar asta nu iti prea convine.

     — Nu e asta, spun eu, doar ca nu sunt obisnuit cu asa ceva.

     — Ce anume, sa-ti placa baietii, spune razand. Cel mai frumos ras pe care l-am auzit vreodata.

     — Da, spun eu, imbrancindu-l.

     — Stii de obicei, primul pas e sa recunosti in situatii de genul. Trebuie sa recunosti tare si raspicat, nu ma refer ca trebuie sa afle toata lumea, trebuie sa o faci pentru tine.

     — Dar am facut-o.

     — Nu-i adevarat, cel putin nu intrutotul, trebuie sa o spui tare, pentru tine si sa crezi ceea ce spui.

     — Doamne! Nu se poate cu tine ce ai vrea sa fac?

     — Doar spune, o sa vezi ca o sa te simti mai bine.

     — Fie. Imi plac baietii, si te plac pe tine, spun uitandu-ma fix la el.

     — Foarte bine, dar si crezi ceea ce ai spus.

     Asta ma enerveaza la culme, ma face sa recunosc, ii spun ca il plac si ma intraba daca cred ceea ce spun. Normal ca cred, si am stiut asta din clipa in care l-am vazut pentru prima oara, dar mi-a fost prea frica sa recunosc. El nu ma crede, asa ca trebuie sa-l faca sa vada ca vorbesc serios. Ma aplec spre el si ii soptesc in urece:

     — Normal ca cred! Dar mai cred si ca esti un idiot, pentru ca am spus ca te plac si nu ai schitat niciun gest.

     — Asta pentru ca eu nu, spuse el serios.

     Mi-a picat fata la auzul acelor cuvinte, eram trist, dezamagit si furios. Furios ca m-a facut sa o spun cu vace tare ca mai apoi el sa-mi fure toata increderea de sine. Deodata aud din nou rasul acela si il privesc nedumerit.

     — Imi bat joc de tine puppy, spune ciufulindu-mi parul.

     — Nu-mi mai spune asa, zic si ma napustesc asupra lui, si ajung peste el.

     — Stii ce, mie-mi place sa stau deasupra, spune dupa ce ma rasuceste ca sa ajunga peste mine. Ma uit in ochii lui, iar el in ai mei si vad cum spatiul dintre noi se diminueaza.

     Dulceata! Dulceata buzelor lui mai exact, asta e tot ce simt de cand nu le-a mai dezlipit de ale mele. Imi asez mainile pe spatele lui si il trag mai aproape de mine. Ii strivesc buzele cu ale mele, sau el face asta, nici nu mai stiu. Ne luptam asta e sigur, amandoi vrem sa detinem suprematia, dar niciunul nu se lasa, chestia pe care el nu o stie este ca eu stiu cum sa castig. Ii iau buza de jos intre dinti si o musc usor, facandu-l sa deschida gura pentru a imi putea vara limba langa a lui. Interiorul lui e si mai dulce decat exsterirul si umed, ma joc putin cu el dupa care ma despart din sarut si spun:

     — Am castigat!

     — Nu fi prostut, spune el, asta nu e un concurs, acum vino aici si saruta-ma.

     Sper sa va placa capitolul acesta, in curand ne intoarcem in prezent, dar pana atunci spuneti-mi cum va place cartea pana acum si lasa-ti un vot.

La media este Aiden.