Scapa cu viață

Capitolul 18

     Intru pe usa apartamentului impreuna cu Lisa. Este prima oara cand vine pe la mine de cand m-am mutat aici. Tot drumul mi-a povestit cat de fericita este si cat de mult s-a inselat in privinta lui Aiden, iar eu ma simt foarte prost pentru ca l-am sarutat. Nu pot sa fiu o prietena asa de rea, ar trebuii sa ma bucur pentru ea.

      Gata de acum in colo am sa il uit pe Aiden. Se potriveste perfect cu Lisa si presimt ca in curand o sa-mi gasesc si eu jumatatea. Totusi mi s-a parut ciudata intamplarea cu gemenii de astazi. Nu cred ca Aiden ne-a spus tot adevarul, dar nu am sa-l presez sa faca asta. Sunt sigura ca o sa ne spuna cand o sa fie pregatit.

    — Wow, spuse Lisa dupa ce inspecta tot apartamentul. Mi se pare foarte cunoscut aranjamentul. Nu cumva este proiectat dupa schitele de admitere la liceu?
    — Ba da, tata a facut toate astea pentru mine. Stie cat de multa pasiune am pus in proiectul acela.
    — Apropo, el unde este? Intreba Lisa, mi-ar placea sa il salut.
    — Cred ca e la munca, dar am sa-i spun eu cand se intoarce. Acum vino si o trag dupa mine spre camera mea.
    — Ce faci? Intraba Lisa privindu-ma cum caut prin dresing.
    — Vreau sa ma schimb si sa mergem sa ne plimbam, poate facem si niste poze ii raspund. Trag pe mine o geaca de piele rosie, restul tinutei mele fiind alcatuita dintr-un tricou negru si o pereche de jeansi de aceeiasi culoare. In picioare aveam o pereche de cizme pana la genunchi din catifea neagra. Sunt gata ii spun, iesind din dresing cu o cutie pe care i-o inmanez.
    — Ce e asta, spune uitandu-se perplexa la mine.
    — Deschide-o si ai sa vezi, ii raspund. Ea scoace capacul si ridica aparatul foto din cutie.
     — E superb, spune inspectandu-l. Tu mereu faci cele mai bune cadouri.
     — Stiu, raspund tragand-o dupa mine spre iesire.

     Am colindat stradutele pietruite timp indelungat, bucurandu-ne de razele soarelui si facand poze in tot felul de pozitii. Acum sunt singura, merg spre casa ascultand sunetele din jurul meu. Claxozne rasuna in trafic, iar pasarele canta in copacii pe langa care trec. Descui usa cu grija, auzind o  voce ce venea din living.

    — Scumpo, tu esti?
    — Da, tata.
    — Poti venii putin, trebuie sa vorbesc ceva cu tine. Inaintez spre living intrebandu-ma despre ce o fi vorba. Stai jos, spune tata si imi face semn sa ma asez langa el.
     — Ce s-a intamplat? Intreb nedumerita.
     — Stii ca de cand a murit mama ta, incepu el, mi-a fost cam greu. Si stiu ca te-am pus sa treci printr-o perioada grea si nu am avut grija de tine cum trebuie, ba chiar tu ai fost cea care a avut mai multa grija de mine, si vreau sa stii ca imi pare rau. Si ca te iubesc foarte mult.
     — Tata, spun eu, stai linistit, inteleg ca a fost greu, dar a trecut. Si normal ca stiu ca ma iubesti. Mi-ai fost mereu alaturi si iti multumesc pentru asta, dar sunt cam obosit si ar trebuii sa merg la somn. Ne vedem dimineata.
     — Nu o sa fiu de dimineata acasa, plec devreme maine.
     — Inteleg, spun si il sarut pe frunte. Te iubesc tata.
     — Si eu scumpo, spune in timp ce eu ma indepartez.

     Stau intinsa in pat si ma gandesc la ce am discutat cu tata. Nu stiu ce a fost cu el, dar mi s-a parut agitat, se comporta ciudat. Sper ca e bine. A doua zi fupa scoala, ies cu Lisa si Aiden in oras. Dupa cateva ore petrecute in centrul orasului imi moare bateria. Acum este trecut de 6  si ma indrept spre casa, cand intru pe usa apartamentului dau de o bezna totala. Apas intrerupatorul, iar lumina neoanelor ma orbeste. Trec prin living spre camera mea, dar observ usa tatei intredeschisa, asa ca o deschid usor. Ma prabusesc in tocul usii, iar lacrimile ma ineaca. Lovesc cu pumnul in podea spunand ca nu e adevarat in timp ce imi ridic din nou ochii la scena din fata mea. Trupul tatei neinsufletit, se leagana dintr-o parte in alta, atarnand de un streang.

      Pielea lui candva bronzata, este acum palida venele fiind vizibile. Ma chinui sa ma ridic si alerg in camera mea bagand telefonul la incarcat cu gandul sa anunt autoritatile. O hartie de pe pat imi atrage atentia. O rific si incep sa citesc in gand lacrimile inca siroindu-mi pe obraji.

" Scumpo! Scriu aceasta scrisoare cu lacrimi in ochi, dar nu mai pot tine asta ascuns de tine. Mama ta si cu mine am decis sa nu-ti spunem adevarul niciodata, dar de cand ea a murit mi-a fost foarte greu sa te privesc in ochi si sa te mint. Acum nu mai pot sa fac asta, simt ca cedez. Eu nu sunt tatal tau biologic, dar te iubesc ca si cum ai fi fiica mea. Tatal tau biologic nu stie despre existenta ta, a fost un om cu afaceri dubioase, iar din cate stiu este in puscarie. Nu-ti face griji nu plec fara sa ma asigur ca o sa fii bine si ca nu o sa-ti lipseasca nimic. Toate conturile si casa sunt puse pe numele tau. Am sunat-o pe matusa ta. Sunt sigur ca o sa aiba mare grija de tine. Sa nu uiti ca te iubesc enorm si sa nu suferi prea mult. Fii puternica pentru mine."

     Am inceput sa plang si mai tare in timp ce telefonul meu a inceput sa vibreze. M-am repezit la el si am vazut o gramada de mesaje si apeluri pierdute de la matusa Becca. Am apelat numarul matusii si am asteptat putin, dupa care aud vocea matusii.

     — Emma, esti bine draga mea?
     — Nu, spun printre lacrimi. Matusa, tata e... tata e... Vorbele imi raman in gat.
     — Emma, tocmai ce sm iesit din aeroport, ma indrept spre tine. Ajung cat de repede pot, te rog sate linistesti, spuse ea afectata.

     Cand ajunse matusa, politia inchidea sacul in care se afla trupul tatei. Venii in viteza spre mine si ma lua in brate.

     — Gata, gata, totul o sa fie bine, spuse incercand sa mentina un ton calm si strangandu-ma cu putere. Sunt aici acum.

    

     Avem capitol nou. Saraca Emma!! Un prim secret a fost dezvaluit. Ce credeti ca mai urmeaza?

P.S. La media este Emma.