Ａｎｘｉｅｔｙ|| ᴍɪɴ ʏᴏᴏɴɢɪ

𝘁𝗲𝗮𝗿𝘀 ' 涙

Iubeam adierile reci ale nopții care te făceau să îți tragi fermoarul hanoracului pănă sus. Luminile clădirilor înalte se reflectau în micile bălți de apă de pe trotuarele pustii.

Mai merită să trăiesc? Pentru ce? Pentru cine? Am nevoie de ajutor. Sunt atăt de singură. Voiam doar puțină alinare.

Milioane de gânduri îmi conturbau mintea şi nu mă lăsau în pace. Îmi muşc buza de jos când simt că cedez şi îmi las lacrimile să curgă încet, încet pănă ajung să plăng ca un copil şi cad în genunchi uităndu-mă spre cerul nopții întrebăndu-mă cu ce am greşit să merit atăta suferință şi chin din nou. Îmi scot telefonul din buzunar observănd că s-a crăpat la impactul genunchilor mei cu asfaltul şi mi-l duc la ureche.

-"Am nevoie de tine!" Vocea îmi tremura la fel ca tot corpul spunănd aceste cuvinte. Mă simțeam ca un copil care tânjea disperat după puțină afecțiune.

-"Unde eşti?" Vocea răguşită a lui Yoongi mă liniştea. Era somnoros iar vocea lui răguşită îmi comfirma faptul că tocmai l-am trezit.

-"Cartierul 14 Mai, vino te rog."

-"Ajung în 5 minute, să nu te mişti."

Închid tefonul şi îmi şterg obrajii de lacrimi doar ca mai apoi să mai curgă vreo 200...

Yoongi aleargă spre mine şi se apleacă străngăndu-mă tare în brațe. Îmi sărută fruntea şi mă priveşte în ochi facăndu-mă să explodez în lacrimi.
-"Nu mai plănge, sunt aici acum."

-"Te iubesc." Îi spun străngăndu-l şi mai tare în brațe.

-"Şi eu."