Ａｎｘｉｅｔｙ|| ᴍɪɴ ʏᴏᴏɴɢɪ

𝘀𝘁𝗮𝘆 ' 滞在

-" Yoongi, stai!"

Yoongi era nervos şi dezamăgit. Nu avea de gând să se oprească din mers pentru a mă lăsa să-i vorbesc nici măcar o secundă. Era prea rapid iar eu îl puteam ajunge foarte greu din urmă.

Îl ajung cu greu şi îl prind de mânecă însă acesta îşi trage brusc mâna şi mă dă brutal la o parte. Nu aveam nici o şansă să-l opresc sau să-l găsesc mai apoi pe undeva.

Mă opresc ca să-mi trag sufletul şi aud paşi în spatele meu.

-" Hey, eşti ok?" Iarăşi ăsta...

-" Jimmy, lasă-mă în pace!"

-" E JIMIN!" I-am greşit numele şi poate ar trebui să mă simt prost dar în momentul ăsta nu îmi păsa de numele lui deloc. Aveam probleme mai mari.

-" Nu e vina mea că sunt atăt de irezistibil şi atrăgător..." Mă călca pe nervi rău de tot Justin ăsta sau cum îl chema...

-" Yah, taci naibii odată, Jamie!"

Mă îndreptam nervoasă spre apartament în speranța că voi găsi uşa deschisă ca să-mi iau ceva haine însă Jamie era pe urmele mele chiar dacă nu ştia unde merge.

-" Pentru numele lui Dumnezeu, e JIMIN! J-I-M-I-N! Nu poți pronunța un nenorocit de nume?!"

Mă opresc puțin în loc şi îl privesc cu ură.

-" Jimin. Mai bine aşa?" Zămbeşte mândru când îşi aude numele rostit corect.

-" Perfect, Nora! Mulțumesc." Îmi fac ochii mari şi îl privesc în ochi.

-" E Nova! N-O-V-A!" Văd că, karma lucrează non-stop...

-" Ok, Nova! Unde mergem?"

-" Acasă la mine...mă rog, fosta mea casă."

Mă întristez dar nu mă pot înjosi în ultimul hal să plăng în fața lui aşa că mă abțin.

-" Fosta casă? Te pot ajuta cu ceva?"

Tipul care mi-a distrus viața cu frumusețea lui cu tot, acum vrea să mă ajute...

-" Normal că poți!" Tresărim amăndoi fericiți. " Ai nişte bani?"

-" Da! Căți ai nevoie?" Jimin îşi scoate, fără ezitare portofelul din buzunarul blugilor săi şi scoate nişte bani.

Îi spun suma iar acesta îmi intinde banii şi îşi ia rămas bun dar nu înainte să ne salvăm în telefoane numerele noastre pentru orice ocazie.

Urc scările în grabă şi deschid uşa care spre mirarea mea era deschisă. În toată locuința stăpănea un dezastru colosal. Când Yoongi e nervos e în stare să încendieze un oraş întreg, sincer. Îmi iau repede un hanorac şi cobor scările cu viteza luminii. Intru pe telefon şi caut locația lui Yoongi. Nu mă prea ştiam cu tehnologia dar am reuşit într-un final să-l găsesc pe deşteptul ăsta.

Băntuiam oraşul urmărindu-l pe Yoongi aşteptănd momentul potrivit să-mi fac aparația în fața lui.

-" Du-te mai încet, mă dor picioarele!"

Yoongi se întoarce speriat către mine la auzul vocii mele şi se întristează. Stă pe loc şi îşi mută privirea, evitănd contactul vizual cu mine. Nu spunea absolut nimic.

-" Spune ceva!" Mă panichez când văd că nu vrea să vorbească cu mine deloc. Lacrimile nu puteau lipsi de pe obrajii mei.

-" Ok, taci, pentru că nu înțelegi cum e să fii atăt de îndrăgostit de cineva încăt nu mai poți nici sa respiri!" Se uită la mine pentru o secundă şi îşi întoarce privirea în jos.

-" Yoongs, te implor! Vorbeşte cu mine! Întreabă-mă orice vrei, doar spune ceva!" Yoongi se întoarce către mine cu fața lui palidă, pe care nu se putea citi vreo emoție.

-" Te-ai culcat cu el?" Mă opresc brusc din plăns şi îmi ridic o sprănceană.

-" Ce?"

-" Cu ăla cu care te-ai sărutat. Te-ai culcat cu el?" E total absurd ce se întămplă aici...

-" Când şi unde să fac aşa ceva? Acolo în parc pe bancă?!"

Yoongi îşi dă ochii peste cap încercănd să se abțină din râs. Se apropie de mine şi mă prinde străns de încheietura mainii mele subțiri.

-" În viața ta, să nu te mai săruți cu cineva în afară de mine! Ai înțeles."

Era serios iar privirea lui pătrundea direct în sufletul meu, despicănd tot fără milă.

-" Promit..." mă trage după el pănă acasă fără să scoată un cuvânt.