Ａｎｘｉｅｔｙ|| ᴍɪɴ ʏᴏᴏɴɢɪ

𝗹𝗮𝘁𝗲 𝗻𝗶𝗴𝗵𝘁 ' 深夜

Mă trezesc la 4 dimineața şi mă uit puțin în jur. Era linişte totală semn că Jimin a adormit. Ies tiptil din cameră, vrând să ies din ea dar nu înainte să îmi iau rămas bun de la perna Shooky.

"Pa Shooky! Să nu mă uiți."

Îmi iau un hanorac negru, larg; îmi pun capişonul în cap şi părăsesc în linişte locuința. Ies afară în curtea vilei lui Jimin şi încerc să deschid poarta dar o alarmă se declanşează şi începe să sune. Taci, taci, taci! Găsesc un buton şi îl apăs urgent, alarma oprindu-se. Cum naiba să ies eu de aici din moment ce toată casa e monotorizată? Mai aveam o scăpare: poarta din spate.

Ating uşor clanța şi observ că nici o alarmă nenorocită nu se declanşează, aşa că ies în grabă pănă mai apuc.

Mă plimbam pe stradă, inhalănd fumul de țigară în plămăni, fredonănd un căntecel în timp ce văntul uşor îmi adie prin firele blonde de păr care ieşeau de sub capişon.

For you I could pretend
I was happy when I was sad.
For you I could pretend
I was strong when I was hurt.

Nimeni nu umbla pe stradă la ora aia aşa că am căntat fără să mă stresez că mă aude cineva. Mă aşez pe scările unui magazin închis şi îmi continui țigara în linişte. Îmi strecor mâinile în buzunar ca să mi le mai încălzesc şi dau de o cutiuță. O scot şi o privesc zămbind.
Aproape că am uitat de tine.

Înauntru erau somnifere. Pastilele pe care Yoongi le ura atăt de mult. Îi era frică să nu cumva să fac supradoză cu ele, dar pănă la urmă... cum poți omorî sentimentele fără să te omori pe tine?

Le arunc la cel mai apropiat coş de gunoi pentru că încă îl mai respectam pe Yoongi, şi îmi continui căntecelul, plimbăndu-mă prin parcul pustiu...sau cel puțin aşa credeam eu că e.

Pe o bancă stătea o persoană, îmbrăcată în negru din cap pănă în piciore, cu capişonul pe cap şi cu o mască neagră care îi acoperea mai mult de jumătate de față. Mă aşez lăngă persoana, care era defapt un băiat ceva mai tănăr din căte observasem eu.

-" Bună..." Îi spun încercănd să îl privesc în ochi dar era imposibil să văd ceva la căt de întuneric era afară.

-" Bună." Îmi raspunde cu o voce răguşită şi tristă.

-" Eşti bine?" Îl întreb căt se poate de prietenoasă dar tipul acela nu avea de gând să se comporte frumos cu mine.

-" Yah, tu ce cauți aici la ora asta? Te-a lăsat iubi şi vrei să zici că eşti tristă şi în depresie? Du-te fetițo şi vezi-ți de treaba ta!"

Îl privesc uimită de vorbele lui dure dar nu aveam de gând să îl las aşa uşor.

-" De parcă pe tine nu iubirea te-a adus în halul în care eşti acum." mă las pe spătarul băncii şi oftez. Tipul îşi mută privirea asupra mea.

-" În ce hal sunt?!"

-" Eşti într-un parc, singur, la ora 4 dimineața, fumănd țigări pănă te îneci şi te mai şi comporți urăt cu fetele care suferă de anxietate şi depresie din motive tulburătoare." Îmi mut privirea în sus şi privesc cerul care era încă întunecat. Tipul râde şi priveşte şi el cerul.

-" Scuze. Mi-am dat seama că nu eşti ca altele, îmi aminteşti de cineva." Îl privesc zămbind. Şi el îmi amintea de cineva...

-" Mersi, cred..." Îi răspund. Îmi intinde mână ca să facem cunoştința. Îmi scot şi eu mâinile reci din buzunar şi dau mână cu el, aşteptănd să se prezinte.

-" Min Yoongi, îmi pare bine!"