Blue

Capitolul 1

───── ⋆⋅☆⋅⋆ ─────

     Am avut o revelație. Din senin.

Era haos în sala de curs, iar mintea mea a intrat în repaus. Pur și simplu. Aveam tot mai des, în ultimul timp, accese de acest gen. Era o cădere din aceea psihică pe care nu o puteam controla. Și cel mai rău era că nu mă speria. Nici măcar nu-mi puneam întrebări în legătură cu ce se întâmpla cu mine. Ca și cum ar fi fost normal. Dar nu era.

De ceva vreme mă gândeam tot mai des la viața mea. Și la cum, până la cei douăzeci și cinci de ani, din prezent, nu făcusem nimic cu ea. Supraviețuisem cumva până la vârsta asta fără să trăiesc cu adevărat. Fără să mă bucur de ceva anume, fără să fac ceva nesăbuit măcar o dată. O singură afurisită de dată.

Nici măcar nu mă puteam lăuda cu cine știe ce meserie, căci eram un amărât de profesor suplinitor. Așa că nici pe planul ăsta nu mă puteam mândri că excelam cu ceva. O înlocuiam pe Viola Davis, profesoara de limbă engleză, care se afla în concediu pentru îngrijirea copilului de mai bine de jumătate de an.

Am oftat chiar atunci când sunetul unui telefon s-a propagat până la urechile mele. M-am trezit cu greu din reverie și am dat să-mi aranjez fusta, observând totodată că mi se trăsese firul de la ciorapi.

Mai avea rost să oftez încă o dată? Sau să înjur?

Imediat mi-am amintit că nici măcar nu știam să înjur. N-am învățat nici până acum.

— Profa, putem pleca dacă tot nu facem nimic? am auzit glasul lui Sam, unul dintre elevii mai rebeli ai clasei.

A, încă ceva la care nu excelam deloc. Memoria mea de mâna a doua.

— Nu, nu puteți pleca, m-am burzuluit la el, iritată. Și m-am oprit imediat ce mi-am dat seama de tonul folosit.

Apoi mi-a venit o idee.

— Hai, dacă tot vă plictisiți, scoateți o foaie de hârtie și povestiți despre ultima operă studiată la ore.

Sam, același băiat de mai devreme, s-a uitat insistent la mine.

— Nu, m-am grăbit să adaug. N-am să vă spun eu care e, ar fi trebuit să știți deja din moment ce se presupune că ați citit-o, nu? m-am încruntat în mod special la el.

A zâmbit strâmb, iar pe chipurile celorlalți au apărut tot felul de expresii nemulțumite. Cu siguranță își imaginaseră că aveam să le dau liber. Mai fusesem îngăduitoare cu ei în alte dăți, iar acum constatam nemulțumită că i-am obișnuit prost.

Nu-mi făcusem planul pentru predat pe săptămâna asta și era de abia luni, iar mie nu-mi păsa decât că n-aveam nimic de mâncare acasă. Că iar trebuia să merg la supermarketul din apropierea casei mele, pentru aprovizionare și din nou eram nevoită să-i suport avansurile lui Toby, casierul nesuferit. Care, deși i-am respins apropourile în nenumărate rânduri, tot continua să persiste, scoțându-mă din minți și făcându-mă să mă simt penibil în fața celorlalți, care stăteau la rând.

Mi-am aranjat ochelarii pe nas și m-am apucat să răsfoiesc Jane Eyre, știind că asta urma în programă. Preluasem anul întâi de la început și acum îmi venea mai ușor să plec de la start cu ei. Nu că ar fi fost neapărat diferit pentru mine, dar pentru ei sigur n-ar fi fost la fel. Așa cel puțin cunoșteau doar stilul meu de predat. Stil despre care nu puteam spune prea multe, era de asemenea și primul meu an în învățământ. Dacă începeam să mă obișnuiesc cât de cât cu studenții, cu ceilalți colegi, în schimb, era jale. Singura cu care am reușit să mai comunic și să mă înțeleg, având caractere asemănătoare, era Kim, tipa care preda spaniolă. De asemenea ieșiserăm de vreo câteva ori într-un bar, să mai stăm de vorbă, să ne cunoaștem mai bine.