Blue

Capitolul 6

    ───── ⋆⋅☆⋅⋆ ─────

     Umbre alergau, urlau, gemeau, râdeau și apoi dispăreau în beznă. Voci cunoscute îmi susurau la ureche, încercau să mă liniștească, să mă trezească. Apoi apărea o mână care mă prindea și mă trăgea după ea, mă scufunda în abis, mă murdărea, mă umplea de cenușă, voia să mă strice, apoi să-mi creeze o nouă identitate. Îmi mângâia aripile din care ieșea fum și se ridica... sus, tot mai sus. O șoaptă mută mă invita după ea. N-o auzeam, dar cumva știam că exista.

„Blue, Blue..., închide ochii și nu ceda, sunt chiar aici în fața ta."

În fiecare coșmar auzeam replica aceasta.

M-am trezit cu hainele îmbibate de transpirație.

M-am ridicat în fund și am respirat adânc, ștergându-mi fruntea umedă cu palma.

Trebuia să merg neapărat la un psiholog, nu mai puteam continua așa. Nu era deloc benefic pentru sănătatea mea.

De fiecare dată îmi spuneam asta când mă trezeam din nenumăratele mele coșmaruri, iar apoi, la doar câteva ore distanță, mă răzgândeam imediat.

M-am uitat la ceasul de pe noptieră. Era doar șase dimineața, mai puteam dormi în voie, deoarece astăzi era sâmbătă și n-aveam niciun fel de activitate.

M-am aruncat înapoi pe spate și m-am întors cu fața către geam. Trăsesem doar puțin draperiile, cât să intre o rază de lumină. Coșmarurile mele mă făcuseră să-mi fie frică de întuneric.

Apoi, brusc, mi-am amintit. În seara asta îl invitasem pe Asher Graystone la cină. Fir-ar! am oftat, căutându-mi o altă poziție, fiindcă deja îmi cam stricasem și somnul.

M-am mai răsucit de câteva ori, când pe o parte, când pe alta, fără succes însă. Omul acesta îmi răpea deja gândurile, iar eu nu mai eram în stare să le dirijez și să le îndrept spre ceva mai productiv. Nu c-aș fi fost eu vreodată o persoană foarte practică. Mă caracteriza felul meu de a visa prea mult cu ochii deschiși.

Avea să fie destul de ciudat să-l am pe omul acesta în casa mea.

Cu chiu cu vai, după multe încercări, am reușit să mai adorm după multe minute în care Graystone mi-a ocupat în totalitate mintea.

M-am trezit pe la zece, am intrat repede la duș, apoi mi-am făcut cafeaua și m-am apucat să-mi pun la punct planul. Trebuia să merg iar la cumpărături și aveam nevoie de o listă. Memoria nu mă mai ajuta prea mult, cu atât mai puțin în ce privea produsele alimentare de care aveam nevoie.

Odată ajunsă la supermarket, mi-am regretat toate proastele decizii. Era plin ochi de oameni și la un moment dat chiar am început să cred că se apropia sfârșitul lumii. Nu mi-a lipsit mult să opresc pe cineva și să întreb asta, doar ca să mă lămuresc ce era cu acea îmbulzeală și disperare, de parcă mâine venea foametea.

De data asta n-am mai scăpat de Toby, care de cum m-a văzut a început cu aluziile.

— Ai de gând să gătești azi, a? Tot singurică? mi-a făcut cu ochiul și eu mi-am prins buzele între dinți ca să rezist tentației de a mă strâmba.

Am zâmbit forțat la el, încercând să-l ignor cu totul și să-mi văd de cumpărăturile mele.

Am plătit cu cardul și înainte să mi-l dea înapoi, l-a reținut între degete, în timp ce eu deja mă întinsesem să i-l iau din mână.