Blue

Capitolul 16

───── ⋆⋅☆⋅⋆ ─────   

    Puștiul care se înfățișase din neant înaintea mea, ținea un pistol în mână, a cărui țeavă strălucea în lumina neonului care bătea puternic tocmai în direcția sa.

    Tot brațul îi tremura chiar atunci când l-a îndreptat împotriva mea.

    — Nu te apropia, nu te apropia, tot murmura, încercând să pară amenințător, dar nu prea reușind. Însă asta tot nu mă liniștea, căci degetul așezat pe trăgaci putea oricând apăsa, iar dacă acea armă chiar avea gloanțe...

    Eram la doar doi metri, iar el ațintise chiar în dreptul pieptului meu.

    Mi-am dus mâinile în față, cu palmele deschise, pentru a-i da de înțeles că nu avea de ce să mă considere o amenințare, că decisesem să capitulez și că nu intenționam să-l întărât și mai mult.

    — Putem vorbi, am început, încercând să păstrez un ton împăciuitor. Lasă aia jos, te rog.

    — Nu, a urlat la mine, continuând să-și fluture mâna în care ținea pistolul. Nu am de gând să te las să mă duci înapoi acasă.

    Băiatul era chiar din anul întâi, cel cărora eu le eram coordonator. Se numea Carlos Rivera și era de origine columbian.

    — Carlos, te rog. N-o să se întâmple nimic, doar lasă chestia aia jos.

    Am continuat să întind mâinile în fața mea, de data asta mai mult pentru a mă apăra.

    — Nu vreau să mă trimiți de aici! a urlat. Nu vreau să mă prindă...

    Și-a dus brațul îndoit la ochi, ca și cum i-ar fi veni să plângă și voia să elimine dinainte dovada că acolo existau lacrimi.

    S-a șters de câteva ori cu mâneca puloverului, continuând să mă țintuiască horătât, cu arma aceea, pe care nu-mi puteam imagina de o unde obținuse.

    — Îți promit că nu te trimit nicăieri, îți promit, am repetat, încercând să par cât mai convingătoare posibil și totodată fiind la fel de sperită ca și el.

    — Nu te cred, nu te cred! a zbierat iar și mâna de pe pistol i-a tremurat și mai tare.

    În acel moment ușa s-a deschis, apărând brusc în scenă al treilea personaj.

    Bineînțeles că trebuia să fie vorba de Graystone. Stabilisem chiar mai devreme că el era dea omniprezent în tot și toate.

    S-a uitat la mine. S-a uitat la puști, apoi iar la mine. M-am uitat la el și tânărul la amândoi.

    Graystone s-a încruntat, fără să pară impresionat că un pistol tocmai era îndreptat când spre el, când spre mine.

    — Rahat! Am impresia că am nimerit direct în zona crepusculară, a comentat parcă aiurit.

    — Plecați de aici! a strigat Carlos la noi. Nu mă pot descurca cu amândoi odată.

    — Ce zici să arunci jucăria aia la mine? a întins Graystone mâna. Nu e pentru copii de vârsta ta.

    Puștiul l-a privit încurcat. Cu siguranță nu înțelegea nonșalanța cu care profesorul trata toată situația. Nu-și dădea seama cum putea fi așa degajat. La drept vorbind, nici eu nu reușeam performanța asta.

    — Nu! a răcnit iar columbianul. Nu vă pot lăsa să mă predați poliției. N-o să mai ies de acolo pentru ce am făcut, a rostit cu chipul deformat.