Blue

Capitolul 19

───── ⋆⋅☆⋅⋆ ─────   

    Alunecam eu în gol sau el? Mai deținea oare cineva controlul?

Mă agățasem de gulerul cămășii lui, de parcă îmi era teamă să nu mă smulgă cineva de acolo.

Am simțit centimetru cu centimetru cum mâinile lui s-au mutat extrem de lent pe spatele meu, obligându-mă să rămân aproape încordată, lipită de el.

— La dracu', Johnson, de ce-mi face atât de bine să stau așa lângă tine?! a zis-o parcă înciudat pe situație, pe faptul că nici el nu se putea stăpâni în privința asta.

Nu aveam răspuns nici măcar pentru mine la întrebarea asta. Nu găseam niciun fel de explicație la tot ce se petrecea.

— Te-am văzut cu fata aia, am fost cel puțin în stare să murmur. Lara Collins, am continuat când el n-a scot niciun sunet. Seduci și tinere, Graystone? N-ai nici o limită, nici un standard?

A surâs, iritându-mi auzul cu amuzamentul lui ridicol, venit tocmai într-un moment ca ăsta.

— Ai prefera să auzi un da, nu-i așa? Asta te-ar încânta, ca să poți să-ți rotunjești complet părerea proastă despre persoana mea.

— Chiar crezi că mi-ar plăcea să constat așa ceva?

Am vrut să mă trag înapoi, ca să-l privesc în ochi, dar el nu mi-a permis. Palma lui mare s-a răsfirat și mai mult pe spatele meu. Iar cu cealaltă mi-a cuprins ceafa, presându-și obrazul peste al meu.

— Atunci spune-mi sincer, a rostit amar, îți imaginezi că-i posibil să mă avânt în direcția aia? Să fiu atât de depravat și libidinos?

— Și totuși ea încerca să te seducă, nu-i așa? am șoptit întretăiat, afectată grav de căldura palmelor lui care se transmitea din el pe pielea mea. Înfiorându-mă. Făcându-mă să vibrez sub atingerea sa.

— Da, a răspuns atât de direct.

— Și asta nu te alarmează?

— Nț. Mă alarmează ce se întâmplă aici în momentul ăsta.

— Dă-mi drumul atunci, i-am cerut cu jumătate de gură.

A râs ușor.

— Dar nu te rețin în niciun fel, mi-a spus pe un glas dulce, care s-a strecurat prin timpan, și imediat apoi prin vase, țintind, cu o direcție precisă, inima.

De abia atunci am realizat și eu că mâinile lui dispăruseră de pe mine. Nici n-am sesizat când se îndepărtaseră, atât de tare mă hipnotizase el pe de-a întregul. Persoana asta care îmi bulversa tot mai mult viața.

Câteva secunde am oscilat între a rămâne sau a scăpa de toate legăturile care se țeseau chiar acum între mine și el. Unindu-ne. Distrugându-ne. Renăscându-ne. Schimbându-ne.

Deveneam el și devenea eu. Pe nesimțite. Mă absorbea în el și îl inspiram în mine. Pe nevăzute.

M-am retras în cele din urmă, făcându-mă una cu spătarul fotoliului, care părea acum atât de neprimitor, de parcă mă expulzase. Sau ca și cum nu-l mai acceptam eu în locul lui.

S-a ridicat și el în picioare, evitând să se mai uite la mine. Făcând să dispară, ca prin magie, contactul dintre noi.

— Și ca să-ți răspund totuși, Johnson, a început cu o voce în care se resimțea oboseala, nu mă impresionează deloc mucoasa aia. Poate chiar a pus-o grasa de maică-sa să adopte strategia aia, ca să mă prindă călcând strâmb și să se răzbune. Nu m-aș mira să fie în stare de așa ceva. Dar a greșit victima. Dacă va continua să agite apele, o să-i arăt că pot fi mult mai al dracului decât ea.