Blue

Capitolul 13

───── ⋆⋅☆⋅⋆ ─────   

    — Nu, așa e. Ai dreptate, am clătinat din cap ca să alung starea asta de amorțeală.

    M-am tras din brațele lui, iar el m-a lăsat. Au dispărut toate legărutile. S-au rupt corzile care se înnodaseră în jurul nostru.

    — Ce voiai să-mi arăți? am decis că era cel mai sănătos să vorbesc despre altceva.

    — Dovada că steaua e a ta.   

    Mi-a întins dosarul, iar eu l-am luat din mâinile lui. L-am deschis și am găsit înăuntru actele care atestau achiziția.

    Chiar nu mințise. Îmi cumpărase o stea. Am îndreptat spre el o expresie confuză.

    — Ți-am zis că îți aparține. Acum trebuie doar să-i pui un nume și să o înregistrăm.

    A venit iar lângă mine.

    — Uite, a umblat prin hârtii, aici ai toate actele, de asemenea, a răsfoit în continuare, ai primit și o hartă. Mi-a arătat-o fugitiv, fără să o scoată de acolo, ca să nu se ude. Cu ajutorul ei o vei putea localiza mereu.

    — Mă vei învăța cum să o fac? am întrebat aproape visând iar cu ochii deschiși.

    Gestul lui deosebit îmi anihilase iar orice urmă de revoltă, orice stare de prostest și frustrare.

    — Vrei să-mi spui că ai mai multă nevoie de mine? a rânjit.

    — De parcă nu ar fi logic, am pufnit. Ai făcut-o intenționat.

    — Oare? a rostit cu voce încărcată de o emoție necunoscută. Mă răscolea iar.

    — De unde te pricepi la astronomie? mi-am dres glasul.

    Am închis mapa și am pus-o lângă mine

    Graystone s-a îndreptat înapoi spre telescop și a rămas acolo, interesat el însuși de a se delecta cu astrele care încă împodobeau mirific cerul.

    — Mi-a plăcut dintotdeauna. În tinerețe mergeam mereu la observator. Apoi l-am dus și pe Noah. De câțiva ani am început să vin aici. Mă întorc de fiecare dată când am nevoie de liniște.

    Își găsise ocupație privind intens stelele.

    — Singur.

    — E cam greu să agăț ceva cu o întâlnire de genul ăsta, a surâs.

    S-a oprit din ce făcea și m-a fixat pe mine. Era atât de greu să scoți ceva serios de la el. Mereu se eschiva folosind această armură a nesimțirii.

    — De ce mi-ai cumpărat o stea? am vrut să știu.

    M-am îndepărtat de el, căutând o zonă neutră, sigură. O distanță de unde el nu mă mai putea afecta.

    M-am apropiat de marginea zidului și am privit în depărtare. Orașul arăta magnific, văzut de aici, de sus.

    — Fiindcă aveai nevoie de ceva în viața ta. De ceva ce n-o să mai pierzi niciodată. Când o să te simți rătăcită în lumea asta, ea, a arătat în sus cu degetul, o să te călăuzească. O să fie prezentă mai tot timpul acolo pentru tine, pregătită să strălucească.

    Aveam aceleași temeri amândoi. Era evident acum. De asta îi era frică să atașeze de cineva. Omul acesta nu îi pedepsea pe ceilalți, se autoexila el însuși de tot ce era în jurul lui. Pierduse o dată și nu voia să mai experimenteze așa ceva. Credea că n-ar mai fi putut suporta.