Va gândiți de ce suntem la ziua 1, din nou? Pentru ca totul se repeta. Alerg iar. Umbra in spatele meu. Dintr-o data întuneric. Ce sa fac acum? Ma duc sa caut umbra. Nu pot lasa sa fie totul la fel! Ma duc fara frica si caut umbra. Trebuie sa imi gasesc familia. Ei nu au nicio vina. Nu merita sa sufere pentru mine. Merg vreo 10-15 minute cred si gasesc o usa. O usa verde. O deschid. Dupa usa erau legati mama,tata,sora si fratele meu mai mic. Am alergat spre ei si am inceput sa plâng. I-am luat in brate si mi-am cerut scuze. Nu stiam exact de ce se afla aici. Au venit sa ma caute? Habar nu aveam. Ii intreb de ce au venit, de ce si-au riscat viețile... mama avea lacrimi in ochi... si nu erau de fericire ca m-a vazut, sau de tristețe ca o sa murim cu toții... erau lacrimi de frica. Atunci am simtit in ceafa mea respirația rece a umbrei.
CITEȘTI
Pierdută în pădure...
KorkuO simt, e aici. E langa mine. Ii simt respirația rece. Simt cum se uita la mine. O sa aiba grija de mine, mi-a promis...
