Arta pe motor

-8-

*Artemis*

Stateam la marginea patului, privind intr-un punct fix cu o melodie lenta si veche in mintea mea. Stiam ca Konrad nu are scrupule, dar sa faca ce a facut, nu l-as fi crezut vreodata in stare. Chiar am crezut ca nu ma v-a rani intentionat vreodata. Nici Campbell nu e cheie de biserica in povestea asta, dar macar el a avut bunul simt sa vina si sa-mi spuna totul. Iar minciuna recunoscuta este pe jumatate iertata. Simt lacrimi in spatele ochilor de fiecare data cand ma gandesc la el, si totul e numai vina mea pentru ca m-am tinut atata dupa el si am facut atatea rahaturi.

- Te-am asteptat sa mi te alaturi, dar te gasesc in aceeasi pozitie. Care-i treaba?

Prietenul meu tocmai ce iesise din dus, cu un prosop la mijloc si facand o urma din apa ce se scurgea de pe el, din baie pana aproape de patul din camera.

- Totul e bine, mint eu.

- Inca esti dezamagita din cauza mamei tale?

Am dat din umeri si m-am crispat, ajungand la o fata de copil bosumflat, ceea ce i-a pus automat un zambet pe fata si l-a facut sa se apropie de mine cu pasi marunti.

- Ce copil frumos si inocent, spune si isi pune palma pe unul din obrajii mei.

Campbell si cu mine ne-am intalnit acum doi ani la petrecerea unei tipe populare din liceu, prin prieteni comuni. Era atat de tacut, vorbea doar daca il intreba cineva ceva. Nu facea nicio gluma, aproape nici nu misca daca nu te uitai spre el. Si ca si el, am fost atrasa de inocenta lui falsa. La prima vedere era atat de cuminte desi ochii lui il dadeau de gol. A doua oara cand ne-am intalnit, a inceput sa-mi daruiasca zambete subtile, desi el nu zambea nimanui altcuiva. Deja la a treia intalnire, cica intamplatoare, am realizat ca destinele ne sunt intersectate. Si m-a invitat in oras.

Sau mai bine zis la o petrecere.

Genul de petrecere de la care stii la ce sa te astepti. Si atunci i-am vazut adevarata fata pentru prima data. Folosea drogurile intr-un stil extrem, bautura nici nu o mai simtea si avea scapari multiple ce ma faceau sa ma indoiesc de el. Daca cineva il refuza cand venea vorba de cocaina, il lua de dupa cap si il trantea cu fata in mormanul de droguri pana cand i se parea ca a inhalat suficient. Trantea sticle de bautura de pereti doar pentru ca i se parea ca avea gust diferit la un moment dat. Sau te manca din priviri iar in urmatoarea secunda incepea sa rada cu gura pana la urechi spunand ca glumeste cu tine. Poate.

Majoritatea spun despre el ca ar suferi de psihoza, dupa ce l-a prins pe tatal sau cu alta si si-a pierdut controlul pentru prima data cand l-a batut pana la bagat in spital, apoi a luat-o pe mama lui si s-au mutat departe. Si totusi nimeni din jurul lui nu se indeparta in ciuda zvonurilor. Nici macar eu.

Simteam ca m-a ales pe mine. Era asa un dobitoc cu toti din jurul lui, mai putin cu mine. 

Niciodata nu a tipat la mine sau nu a facut vreun gest iesit din comun. Avea nevoie de mine si eu de el, astfel am scapat de viata mea plictisitoare si rutina bogatasilor.

- Te gandesti la mine? intreaba inca in picioare in fata mea si imi intrerupe sirul gandurilor.