Arta pe motor

-4-

*Konrad*

I-am privit umerii care inca se miscau frenetic de la criza de plans ce a acaparat-o si nu intelegeam de ce. Masina a oprit exact langa ea, cu farurile pe mine, simtindu-ma ca si incoltit de politie. Nu puteam sa vad expresia tatalui sau ori macar cum arata, dar el putea si asta m-a facut sa ma incrunt. Artemis a urcat in dreapta, trantind portiera cu putere. Masina a dat in spate cu un scartait prelung ca si cum m-a amenintat, apoi s-a facut nevazuta in partea in care cerul incepea sa se lumineze deja. Am ramas cateva secunde privind in gol fara sa clipesc si scarsnind din dinti. M-am intors pe calcaie, ud pana la oase, si am intrat in garaj cu plamanii plini de oxigen, gata sa tip.

- Iti sparg fata! spun nervos cand il vad pe Damon sprijinit de un Chevrolet, cu privirea in pamant.

- Spune acum, ce cacat de frate mai mare esti tu defapt?

- Nu ma lua cu de astea, tampitule. Cum ai putut sa spui atatea rahaturi de fata cu ea?

- Rahaturi? E doar o mica parte din adevarul din viata ta! Si ce dracu, Konrad? O tipa de bani gata? Stii, ma asteptam sa o frangi pe Monica pe la spate, dar nu atat de josnic. Esti naspa.

- Care-i problema ta? Esti doar un pusti, de ce te bagi tu in viata mea? Crezi ca esti intelept?

- Cred ca nu merita deloc ceea ce ii faci. Nu ti-a gresit niciodata de cand sunteti impreuna. Iar tu nu vrei nici macar sa ai pic de bun simt. In fata garajului, frate? Ce se intampla daca nu apaream? I-o trageai pe grilaj?

- Poate ca as fi facut-o, asta nu te priveste. De asta sunt fratele mai mare, ca sa nu-ti mai bagi tu nasul ala in treburile mele.

- Ce s-a auzit in camera ta de m-a trezit?

M-am oprit cateva secunde fara sa am habar despre ce vorbeste, insa cand am derulat in capul meu mi-am amintit de iesirea lui Artemis si poza de pe noptiera, zdrobita de dulap.

- Aschia nu sare departe de trunchi.

- Ce naiba ar trebui sa mai insemne si asta? intreb satul pana in gat deja de discutia asta cu frate-meu.

- Ca nu esti cu nimic diferit de mama.

Am vazut toate culorile brusc si din doi pasi am fost langa Damon, trantindu-l cu spatele puternic de capota masinii, mana mea tinandu-l cu forta de hanorac. Era speriat, si nu incerca sa ascunda asta, dar cu toatea astea s-a incordat sub stransoarea mea.

- Vrei sa dai? Nu ai decat. Sunt calit din copilarie. Iti amintesti? Erai acolo, cand m-ai sculat in miez de noapte si am fugit in pijamale. Cu tine. Fratele mai mare!

Simteam cum lacrimile vor sa-si faca aparitia, asa ca m-am indepartat de el bland, si m-am facut disparut in camera mea, incepand sa strang dezastrul lasat de Artemis. Si totusi .. ce a apucat-o?

*Artemis*

Drumul pana inapoi la conac a fost extrem de silentios. Tot ce se auzea, erau suspinele mele si ploaia ce lovea masina cu putere. Tata nu a pus nicio intrebare iar asta m-a bucurat si usurat in acelasi timp. Era obosit si pentru prima oara puteam sa-l vad inafara unui costum, dat fiind ca l-am trezit prea brusc sa se mai gandeasca si la imagine. Si cu siguranta era extrem de panicat acum, vazandu-ma cum plang fara oprire, dar spre deosebire de mama, el intelege cum merge chestia asta cu adolescenta.

Am intrat in casa, si de cum am inchis usa, mama si-a facut aparitia in capul scarilor cu o expresie confuza si socata. Cat as clipi a coborat toate treptele, ajungand la cativa pasi de noi.

- Ce se petrece?

- M-a rugat sa vin sa o iau, iar acum se va duce sa doarma la fel ca noi, raspunde tatal meu si ma impinge usor de spate sa inaintez.