Arta pe motor

Capitolul -7-

Rasul lui Damon mi-a gâdilat urechile si m-a făcut si pe mine sa zâmbesc, fericita ca o stare de bine plutea intre noi in dimineața asta. A trecut aproape o saptamana de când m-am mutat la Konrad, si înafara de tatăl meu cu care țineam legătura zilnic, nu am mai fost deranjata de nimeni. Si prin nimeni mă refer la o anumita persoana care, se poate sa-mi fi dat viața.

Stăteam cocoțata pe capota unei mașini vechi, dinafara garajului, si sorbeam din cafeaua fierbinte, in timp ce soarele încerca sa incalzeasca cat de cat ziua geroasa. Era foarte devreme, iar Konrad încă se odihnea după seara trecuta, însă fratele sau mai mic, nu avea stare. El e cel care mi-a făcut cafeaua si a venit cu ideea sa ne învelim in paturi, ca un burito, ca sa putem sta la aer curat.

Tocmai ce ii povestisem de o întâmplare din liceu, la unul din balurile de sfârșit de an, când a izbucnit in rasul isteric de care spuneam mai devreme. Era simpatic si nu spun asta doar pentru ca seamănă leit cu Konrad, dar genele din familia lor erau destul de puternice. Acum, am văzut trăsăturile luate de la Marina, însă, din păcate, habar nu aveam cum arata tatăl lor si ce au luat de la el.

- De când nu ați mai fost in legătura cu tatăl vostru? Întreb brusc si schimb subiectul a o suta optzeci de grade.

Zâmbetul lui Damon s-a ofilit si a sorbit rapid din ceașca lui. Am presupus ca nu vrea sa îmi răspundă si nici nu am vrut sa insist, însă m-am inselat când i-am auzit vocea joasa si aburii ce i-au ieșit printre buze.

- Ani de zile. Nici măcar supărat pe el nu mai pot sa fiu. Acum sunt doar îngrijorat. Sper doar ca e bine. Si sper ca mama sa nu ajungă la el niciodată.

Mi-am strâns buzele într-o linie dreapta. Nu vin din cea mai funcționala familie, dar măcar am avut doi parinti din totdeauna. Si poate mama nu e cea mai strălucita dintre stele, însă mă bucura enorm ca nu era o criminala.

- Ce vei face de acum încolo? Mă întreabă Damon la rândul lui.

Am surâs nervoasa si am ridicat din umeri cat de sus am putut.

- Profesional sau personal?

- Ai de gând sa ... știi tu, ramai aici, cu noi?

L-am privit întrebătoare. Nu îmi amintesc sa fi făcut ceva rău, sau ofensator, cel puțin nu de curând, deci nu înțelegeam aluzia lui, de cat de repede voi pleca din casa lor.

- Am greșit cu ceva? Întreb si strâng cana de cafea mai bine când mi-am simțit degetele înghețate.

A fost rândul lui sa mă privească întrebător, însă chipul i s-a relaxat si a început sa rada ca mai devreme.

- Bineînțeles ca nu! Ai înțeles greșit, Artois. Voiam sa știu pentru ca îmi place sa te am prin preajma. De când a plecat Monica, casa si viața lui Konrad a fost un haos iremediabil. Totul pare ca se construiește la loc acum, cu tine aici.

- Tot ce știu e ca voi fi in viața fratelui tău si nu o sa mai renunț la el.

- Uite, Artemis, Konrad poate fi terifiant in anumite momente. Are anumite probleme ce îl fac periculos. Nu vreau sa te sperii dar ar trebui sa știi-

- Nu te-ai saturat sa te dai la toate gagicile mele?

Damon a tresărit la auzul vocii si ne-am întors amândoi capetele, la câțiva metri in spatele nostru, unde Konrad a închis poarta garajului in spatele lui. Purta o pereche de pantaloni gri de trening si un hanorac in aceeași culoare, iar in mana ținea o ceașca aburinda.

- Nu te-ai saturat sa trebuiască sa-ti pazesti spatele mereu? Ii răspunde Damon si sare de pe capota mașinii ca sa se pună pe picioare.

Konrad a ajuns in dreptul nostru si mi-a oferit un sărut lung, înainte sa se sprijine si el de vehicul. A privit in depărtare si s-a lăsat scăldat in razele soarelui.