Arta pe motor

-2-

- Buna dimineata, pericol public.

M-am incruntat confuza fara sa ma mai obosesc sa-mi deschid pleoapele. Asta suna ca vocea celei mai bune prietene ale mele, dar ma simteam atat de lipsita de vlaga ca nu am fost in stare sa misc niciun muschi.

- Este o zi noua si minunata de care trebuie sa profitam. Nu ma face sa apelez la alte metode pentru a te pune pe picioare.

- O sa arunci cu apa pe mine? mormai inca cu capul in perna.

- S-ar putea sa arunc cu altceva pe tine .. sau altcineva.

Am tresarit imediat si m-am ridicat in fund, degetul meu aratator indreptandu-se spre Bunny care arata impecabil intr-o rochie alba vaporoasa si fara bretele.

- Sa nu indraznesti sa mai aduci vorba sau sa mai pronunti numele ala vreodata. Baiatul ala e un blestem in carne si oase. Sper sa nu-l mai vad niciodata in viata mea.

- Eu ma refeream la mama ta .. dar daca tot ai adus vorba, maine tot trebuie sa mergi dupa masina.

Am scos un marait gutural si m-am aruncat pe spate, fara pic de chef pentru ziua asta.

- M-ai parasit aseara intr-o secunda, tradatoareo! ii reprosez printr-un tipat imediat ce imaginile imi revin in minte.

- Imi pare atat de rau, stiu ca sunt ingrozitoare si nu am nicio scuza.

- Merge si asta, spun zambitoare si imi deschid bratele, iar Bunny se arunca peste mine cu totul, moment urmat imediat de rasetele noastre zgomotoase.

- Ce a patit mama ta? intreaba in timp ce a tras tava cu mic dejun pe mijlocul patului.

- A facut cunostinta cu Konrad, asta a patit.

Bunn si-a deschis gura uimita si amuzata in acelasi timp, apoi a privit in jos atenta la cubul de unt ce se intindea acum pe paine.

- Nu prea i-a placut golanul de la colt de strada, nu?

- Bunn, l-a numit chestie, si crede-ma, el nu s-a ascuns deloc in spatele meu. Aproape am fost gaurita de privirile ce si le adresau. Oh, si cred ca sunt pedepsita pe veci.

- Aproape ca nu a vrut sa imi permita sa intru mai devreme. Si ma scana ca pe o infractoare.

- O mincinoasa mai bine zis. Nu o sa ma mai creada cu nimic.

- Ce-s cu alea acolo?

I-am urmarit privirea pana la sevaletul din colt, care nu mai era acoperit de panza alba din ultimul timp. Pe margine stationau diferite nuante de galben si portocaliu, plus alte ustensile.

- Am o idee noua de tablou, dar eram prea obosita aseara.

- Ma bucur extrem de mult sa aud ca faci asta din nou. Nu ai mai avut inspiratie de mult timp. De unde a aparut acum?

Am stationat cu paharul de suc la buze, prefacandu-ma ca beau si incercand sa gasesc raspunsul dar am sfarsit prin a da din umeri iar spre norocul meu Bunny a lasat-o balta si mi-a zambit.

Telefonul s-a auzit cu tonul specific pentru mesaje si l-am ridicat calma. Probabil aveam alt mesaj de la vreo firma, pentru a-i reprezenta sau porcarii de ale mamei.

"Ne vedem la o cafea? Nu am bani, si ma gandeam ca poate dai tu una"

M-am oprit din mestecat iar Bunn mi-a observat schimbarea si mi-a tras telefonul din mana, inainte sa-i gandesc miscarea. A zambit siret apoi s-a aruncat pe spate cu bratele in sus si a chitait specific ei.

- Asta numesc eu curaj. Daca inca vrea sa te vada dupa ce a trecut prin uraganul Annabelle Artois, inseamna ca are sange in el.

Mi-am mijit ochii si am facut o grimasa la replica folosita si total noua pentru mine, dar si pentru faptul cum a caracterizat-o pe mama. Mama e orice altceva dar nu un uragan. E mereu atat de perfect aranjata si dichisita, ceea ce ii si adauga puncte bonus in atitudinea ei de gheata. Dar o iubesc extrem de mult si o inteleg. E foarte greu sa manuiesti atata putere, atatia bani, si o fiica adolescenta.