Dragă jurnalule, am avut din nou acel coşmar oribil "Mii de morţi învie şi strigă: Venim după tine!. Încerc să fug.. să alerg.. să ţip dar pur şi simplu nu mă pot mişca. «Şi acele zgomote auzite de dedesubt ?! Parcă cineva ar bate în podeaua mea. Simt că înnebunesc. Am căutat psihologi renumiţi ptru minunile pe care la fac.. dar degeaba. Urăsc ziua aia.. urăsc ziua.. aia..
Care zi??
Ziua în care a murit mătuşa mea. Aveam 17 ani când s-a întâmplat tot. Cu câteva zile înainte să moară m-am certat foarte urât cu ea... am făcut-o în toate felurile pentru că am aflat că l-a "înşelat" pe unchiul meu.. şi acesta fiind mort. Nu am acceptat că ea să-şi refacă viaţa.. dar nu am ştiut că e bolnavă de cancer. Şi.. atunci.. pe patul de moarte nu am acceptat că o să moară.. nu am crezut.. şi am refuzat să o iert. Iar cu câteva clipe înainte să moară mi-a şoptit» O să vin după tine» Doar atât mi-a zis..
Se pare că au trecut 3 ani de atunci şi acum se văd consecinţele. Mă apropii de ziuă mea... respectiv ziuă în care a murit. Mai sunt doar 10 zile. Nu ştiu ce să mai fac. De două săptămâni încoace tot caut rezolvare.. dar se pare că nu găsesc. Mi-e frică. Încep să cred că o să ajung la nebuni. Vreau să-mi scoată cineva prostiile astea din minţea mea. Şi de ce eu? Nu am făcut chiar o faptă chiar aşa de rea.. să fi ajuns în iad pentru asta? Neah. Nu cred. E imposibil. Şi totuşi.. doar eu ştiu ce văd.
