Mi-aș fii dorit doar să-mi fii putut lua adio de la ea,aș fii vrut să-i dau câteva sfaturi de viitor,dar era mult prea târziu,nici nu m-aș fii gândit vreodată că voi ajunge în acest moment atât de devreme.M-am pus în fața Justinei,mângâinu-i obrazul rece,lacrimile continuau să curgă în șiroaie.După atingerea mea,fața ii s-a luminat privind cu ochii plini de speranță.
-Patty..
Am schițat un mic zâmbet auzindu-mi numele,măcar ea mă mai putea înțelege,între noi două era o legătură pe care nimeni nu ar putea o distruge.Îmi amintesc când aveam 17 ani și moartea mătușii mele m-a secat de puteri până la ultimă picătură,fiecare lacrimă vărsată pentru aceea femeie putea caracteriza frica și ura pe care i-o purtam.
Mi-aș dorii să pot da timpul înapoi,să primesc o a doua șansă,să iau lucrurile de la capăt,să nu mai fac atât de multe greșeli care pot însemna sfârșitul,mereu i-am rănit pe cei la care țineam cel mai mult,asta mă rănea și pe mine.Gândul că ultima persoană pe care o iubesc și care a rămas în viață,ar putea sfărșii,îmi sfâșâia sufletul.
Am ieșit afară,privind în sus,soarele își împrăștia strălucirea peste pământ,încălzind asfaltul,norii de pe cer erau atât de negrii încăt aș fi putut să cred că venea sfărșitul lumii,în momente ca acestea aș vrea eu să vină sfărșitul lumii.
-Frumos afară nu?
Atenția mi-a fost distrasă de o femeie care stătea în spatele meu,prvindu-mă atent.Avea părul prins într-un spic,nuanța de șaten a părului potrivindu-se perfect cu ochii săi verzi,purta o rochie roșie care putea fii asemănată cu cea de salsa,însă aceasta era mai simplă.
-Mă poți vedea?
-Desigur că pot.
-Dar..cum?
-Sunt ca tine,a spus încercând să scoată un zâmbet.
Ca mine,e și ea un suflet rătăcit în căutarea alinării spirituale?
Și-a îndreptat privirea spre stradă,acolo o lumină strălucitoarea de culoarea auriu își făcea apariția.Un cerc ce se asemăna unei găuri negre și-a făcut apariția,dar acest cerc era auriu.
-Vrei să te duci în lumină?
Să mă duc în lumină?!Nu înțeleg.
-La ce te referi?
-Nu vrei să treci dincolo?
-Oh,nu..
-Este alegerea ta,a spus femeia dispărând în gaura aurie.
Nu pot să trec în lumină vreau să primesc o a doua șansă.
Am intrat înapoi în casă,observând că Justina era în camera mea și avea ochii în lacrimi.
Am luat un pix și o foaie reușind să scriu o propoziție: Just,vino în cimitir.
Justina a privit înspăimântată,toată scena,dar sper că și-a dat seama,eu am pornit către cimitir,sperând că mă voi putea înțelege cu ea.
Ajunsă acolo,am luat parte la o înmormântare.Niciodată nu am putut să înțeleg de ce toți plând moartea cuiva,nu realizează că aceasta trece într-un loc mai bun?Pământul însăși este un IAD,aceasta este concluzia la care am ajuns în urma tuturor cele întâmplate.
