Îmi priveam corpul prăbușit pe podeaua din gresie de pe hol.Sângele continua să curgă,am
realizat că acum nu mai făceam parte din lumea celor vii,probabil voi fii o fantomă care
va bântuii veșnic pământul sau poate voi ajunge să fiu torturată în IAD de amintirea veșnică
a lui Raoul și a mătușii mele.Nu prea puteam să cred că acesa era sfârșitul,am avut multe
amintiri plăcute,dar în ultimii 3 ani am fost terorizată de un singur gând,acela al morții.
Nu aș fii crezut vreodată că moartea poate fii atât de dureroasă și de plăcută în acelaș timp,
dar nu vreau ca acesta să fie sfârșitul,nu am apucat să-mi trăiesc viața îndejauns de mult.
Da,eu pot fii vie,pot fii moartă,pot să rămân fără membrele superioare,dar nu mă oprii
din a scrie în jurnal,sunt sigură că se întreabă toată lumea cum pot scrie în jurnal fiind
un spirit,păi nici eu nu știu,sper doar să aflu cum este posibil să ating orice obiect al lumii
celor vii.
Dar știți ceva,eu îmi doresc să trăiesc ce naiba!
Am stat să cercetez casa mai bine,nu am putut da de spitirul mătușii mele,ceea ce era
bine,mă așteptam să vină la mine și să îmi distrugă și moartea după ce mi-a distrus viața,
dar probabil era prea ocupată să dea o petrecere sau ceva de genu în cinstea morții mele.
Niciodată nu am înțeles de ce a decis să mă ucidă,mereu a fost o persoană blândă,bună,
înțelegătoare,dar se pare că nimic nu este ceea ce pare și co oamenii se mai schimbă.
Întorcându-mă din nou în hol,am observat că trupul meu dispăruse,de asemenea și cel al lui
Raoul,se pare că la locul crimei a ajuns poliția,tot ce am mai putut face a fost să privesc
cum anchetatorii strângeau probe,crezând că vor găsii și un făptași pentru această
oribilă crimă.
Nici măcar nu mă mira faptul că polițiști aveau deja ipoteze de genul că eu l-aș fii omorât pe
Raoul și apoi mi-aș fii înfipt cuțitul în spate ca să pară o crimă premeditată.Desigur că
dacă ar fii știut și ei adevărata poveste mai mult ca sigur nu ar fii îndrăznit nici măcar să
intre în casă.
Mă frământă faptul că nu am putut să mă bucur de viață așa cum mi-am propus.
Imaginea Justinei,cea mai bună prietenă a mea,stând în pragul ușii și privind cu
disperare bălțile de sânge ce se aflau pe podea,mă făcea să îmi pierd mințile.
Îmi părea atât de rău că am lăsat-o singură,dar măcar ea a scăpat cu viață,nu pot spune
acest lucru despre toți cei care au fost în jurul meu încercând să mă ajute.
-Blestem nenorocit,a mormăit ea.
Știu că acum o blestema pe mătușa mea pentru toate faptele sale mizerabile și nu o condamn
,pentru că,merita asta cu desăvârșire.
