-Ce vrei să spui?
-Tu chiar nu-ți dai seama nu?
-N...nu,am spus tremurându-mi vocea și dându-mă câțiva pași înapoi,cine ești,ce vrei.
-Blestemul ăsta este veșnic,orice ai face,nu vei scăpa.
Am privit-o pe femeie în ochii minute în șir,dar a dispărut când ușa camerei de spital s-a deschis și a intrat Justina.
Fata a rămas în pragul ușii privind nedumerită,parcă știa ce se petrece,sau..ce se petrecuse.
-Pat,ești bine?
Am încuvințat din cap,neputând să mai scot vreun sunet,eram șocată,nu credeam că una ca asta este posibil,nu aveam de aface cu ceva uman în niciun caz.
-Ce a fost aia,Justina?
-Care aia?
-Știi bine despre ce vorbesc!
Din nou,liniștea a preluat controlul,am lăsat-o fără cuvinte,nu pot să înțeleg ce se întâmplă,abea îmi amintesc cine sunt eu..
-Patt,nu vei înțelege.
-Ba da,voi înțelege.
