Ziua 1
Dragă jurnalule. Stau şi privesc lumânarea la care scriu. Nu e curent electric... şi e beznă totală... ceea ce face asta şi mai groaznică. Azi toţi prietenii mei m-au luat în braţe şi au început să mă «îngrozească» spunându-mi că mai sunt încă 9 zile până la ziua mea. Asta mă face să plâng... Astăzi... când veneam de la şcoală.. m-am simţit urmărită. Am căzut pe gheaţă în fuga mea disperată către «libertatea» de acasă.Şi m-am înşelat amarnic. Am ajuns acasă... iar uşa s-a trântit instantaneu. Asta a fost ca o uşă din iad. Ducându-mă spre bucătărie unde se auzeau ţipete şi pahare sparte, am simţit că înnebunesc... În bucătărie nu era nimic.. nimeni. Totul era în regulă... Gata mă duc la biserică să vorbesc cu preotul.
Ajungând acolo i-am povestit ce păţesc.. şi atunci mi-a recomandat nu ştiu ce chestie să dau pentru biserică...
Şi nici asta n-a funcţionat... după ce am făcut ce mi s-a spus.. ajungând acasă.. au început coşmarurile. Am aţipit 30 de min în care am avut vreo 3=4 coşmaruri... în ele aceeaşi chestie. O negură idioată.. care se lăsă uşor peste un cimitir sinistru.. iar când răsărea luna toţi morţii înviau şi veneau după mine. Între aceia am recunoscut-o pe bunica... a fost groaznic.: ||||||||||||||||
Când m-am trezit mintea îmi lua foc..
Am ieşit puţin afară să mă liniştesc... simţeam cum cineva îmi apăsa efectiv pe creier.. şi mă durea: |
Acum stau cu inima la gură şi scriu.. se aud nişte ţipete din baie... Da.. ştiu e doar în mintea mea. Dar nu mai suport asta. Mâine mă duc la un spiritist... poate mă ajuta în vreun fel...
